Papa Francisc a încheiat, duminică, Jubileul Extraordinar al Milostivirii și a închis Poarta Sfântă a Bazilicii Sf. Petru din Roma, pe care a deschis-o la debutul manifestărilor, în urmă cu un an. În cadrul ceremoniei din Cetatea Vaticanului, Papa s-a rugat, cu mâna pe crucifix, înainte de a ține Liturghia în aer liber, în fața a circa 70.000 de credincioși și a tuturor cardinalilor săi, informează AFP.
Jubileul Milostivirii sau Anul Sfânt, unul dintre cele mai importante evenimente ale pontificatului papei Francisc, este o inițiativă ce poartă marca acestuia și a voinței sale de deschidere a Bisericii Catolice.
”Cerem harul de a nu închide niciodată ușile în fața reconcilierii și iertării și de a ști să învingem răul și diferențele”, a spus Papa Francisc în predica sa, adăugând că toți credincioșii trebuie să ofere ”o șansă celorlalți”.
Ușa Sfântă a fost deschisă la data de 8 decembrie 2015, în prezența fostului papă, Benedict al XVI-lea, un eveniment ce a constituit o premieră în istoria Bisericii când doi doi papi lansează un jubileu. Fostul papă a fost, însă, absent la evenimentul de duminică, precizează sursa citată.
Potrivit tradiției Bisericii ce datează din Evul Mediu, trecerea printr-o astfel de poartă le permite să primească „indulgența plenară” pentru iertarea păcatelor.
Citește mai multe și vezi fotografii pe agerpres.ro.




