Despre cineva care gândeşte sau se mişcă repede se spune că e „iute ca piperul”, iar despre cineva plicticos că „n-are sare, nici piper”. Dar, în afară de proprietăţile „lingvistice”, piperul are şi o serie de proprietăţi de condiment foarte apreciat, de medicament, sau chiar de produs cosmetic.
În medicina chinezească se spune că piperul reporneşte motoraşul corpului uman, mai ales atunci când e răcit, relansează, mai bine spus, energiile calde ale organismului. Pe româneşte – pune sângele în mişcare. Ajuns pe limbă, dă semnal – prin papilele gustative – stomacului să se pregătească de digestie, iar acesta, stomacul, produce mai mult acid necesar unei digestii mai bune şi mai rapide. De altfel, se pare că stimulează arderea grăsimilor şi are efect anticelulitic.
Conţinutul este bogat în: piperina care-i dă gustul şi mirosul specifice, potasiu, mangan, vitaminele K şiC, cupru, fier, crom şi calciu, dar şi în antioxidanţi care intră imediat în război cu radicalii liberi din corp şi îi neutralizează. În culturile tradiţionale din zonele în care creşte piperul, unii îl folosesc pentru igiena cavităţii bucale – combate cariile, alţii îl ştiu de antibiotic, unii îi cunosc proprietăţile benefice pentru sănătatea pilelii, iar alţii pentru tratarea afecţiunilor respiratorii sau ale sinusurilor congestionate.
În industria parfumurilor chiar, aroma de piper este cotată ca una extrem de rafinată.
Dar, cel mai simpatic efect al bobiţei de piper este acela că te înveseleşte şi-ţi crează o stare de bine. Este un antidepresiv natural.
