Oftalmologi din țară și străinătate se întâlnesc la Congresul de la Sibiu

spot_img
Cele mai citite

În perioada 8-9 noiembrie are loc la Sibiu Congresul anual al Societăţii Române de Lentile de Contact şi al Societăţii Române de Cornee şi Suprafaţă Oculară. Subiectul dezbătut în acest an a fost „Rolul factorilor iatrogeni în patologia suprafeţei oculare”. La eveniment participă medici oftalmologi specialişti din ţară (Sibiu, Cluj, Timişoara, Bucureşti, Craiova), dar şi din străinătate. 

Congresul este  organizat de Societatea Română de Lentile de Contact, Societatea Română de Cornee și Suprafață Oculară și Centrul de Cercetare a Suprafeței Oculare, organizaţii conduse de Prof. Univ. Dr. Adriana Stănilă, Medic Şef al Secţiei Clinice Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. În cele două zile de manifestări, participanţii au expus cursuri teoretice şi lucrări ştiinţifice cu o tematică diversă şi actuală. 

„Congresul de oftalmologie pe care îl organizăm la Sibiu este o manifestare ştiinţifică de o înaltă ţinută şi ne bucurăm că, an de an, suntem din ce în ce mai apreciaţi, dovadă participarea numeroasă din cele mai importante centre universitare din ţară, dar şi din străinătate. Pentru medicina din Sibiu, în general, şi pentru oftalmologia sibiană, în special, acest congres înseamnă o recunoaştere a calităţii serviciilor şi a profesionalismului cadrelor medicale”, a declarat Prof. Univ. Dr. Adriana Stănilă, Medic Şef al Secţiei Clinice Oftalmologie a SCJU Sibiu. 

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sute de mii de doze, doar 256.000 de vaccinați. De ce întârzie românii să se protejeze de gripă?

Doar 256.000 de români s-au vaccinat antigripal până la 11 octombrie, deși sezonul gripal se apropie, iar vaccinurile sunt...
Articolul precedent
Articolul următor

Știri pe același subiect