17.9 C
Sibiu
miercuri, iulie 9, 2025

Raliul Sibiului 2014 se mută pe Transfăgărăşan şi zăpadă

Cele mai citite

banner
banner
banner

Raliul Sibiului va fi mai spectaculos şi interesant din anul 2014. Cea mai importantă competiţie automobilistică din România se va disputa pe zăpadă în locul macadamului din iulie. Aceasta a fost inclusă pentru a doua oară consecutiv în Campionatul European de Raliuri. Întrecerea va avea loc în perioada 27 februarie-1 martie, iar nivelul de dificultate va fi mult mai mare datorită condiţiilor atmosferice.

 

Etapa regină, pe Transfăgărăşan

Marea provocare va conţine ca etapa regină, o specială pe Transfăgărăşan. Promotorul ERC (European Rally Championship) a configurat această rundă captivantă să aibă loc în etapa a treia conform calendarului competiţional provizoriu. Ea va urma raliurilor din Austria şi Letonia. Împreună cu acestea, Raliul Sibiului este inclus şi în ERC Winter Challenge, turneu ce va produce un clasament separat, plus premii speciale pentru echipajele înscrise. „Am avut întotdeauna în plan să creştem numărul de etape programate în lunile de iarnă, pentru că raliurile pe zăpadă şi gheaţă sunt extrem de spectaculoase. Am vrut să găsim o soluţie la probele dure din Romania şi atunci când organizatorul Raliului Sibiului a acceptat să mute evenimentul în februarie a făcut sens să lansam ERC Winter Challenge şi să încurajăm piloţii să participe. Se vor acorda puncte şi premii separate, iar după etapa de la Sibiu va exista un campionat al etapelor de iarnă. Faptul că la Sibiu vom avea o specială pe Transfăgărăşan este fantastic pentru că eu cred că este cel mai spectaculos drum din lume pentru o probă de raliu. Aceasta reprezintă o  combinaţie între Pikes Peak şi Alpe d’Huez la ciclism, şi, da, va fi în ERC în 2014”, a spus Francois Ribeiro, directorul de dezvoltare pe motorsport în cadrul Eurosport Events.

În afara etapei de la Sibiu, alte şapte runde din 2013 au rămas în Campionatul European de Raliuri şi în sezonul ce va urma. În plus, Raliul Acropolis, Circuit of Ireland Rally şi Raliul Ciprului revin în calendar. La acestea se adaugă şi auto24 Rally Estonia,  o noutate în ERC.
Sorin Itu (organizatorului Raliului Sibiului) : „Înca nu am definitivat programul ediţiei din 2014 a Raliului Sibiului, dar este clar că vom avea o probă specială pe Transfăgărăşan. Pentru noi este extrem de important că Raliul Sibiului a fost inclus în calendarul european şi în cel mai scurt timp vom pune la punct detaliile pentru etapa de la sfârşitul lunii februarie”.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

O echipă completă dedicată sănătății tale

Într-o lume în care medicina evoluează rapid, Clinica Arcada din Sibiu rămâne un reper al profesionalismului, al tehnologiilor de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect