17.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

Paul Porr: Am votat pentru un Parlament mai puţin corupt

Cele mai citite

Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Paul Porr, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat „pentru un Parlament mai puţin corupt, competent, proeuropean şi mai aproape de alegător”.
„Am votat pentru un Parlament mai puţin corupt, competent şi proeuropean şi (…) mai aproape de alegător. Adică, mai puţin corupt în sensul să nu fie oameni care au fost în Parlamentul prezent, care nu fac legi spre binele ţării, ci pentru unele grupuri de interese, chiar în dauna intereselor ţării. Competent în sensul să nu fie oameni care nu ştiu să facă nimic şi de aceea intră în politică. Proeuropean pentru că, în ciuda tuturor crizelor care bântuie actualmente Europa, locul cel mai bun pentru noi este, totuşi, în Comunitatea Europeană. Şi aproape de alegător în sensul că să nu fie cazuri cum a fost chiar în ultimul mandat, când a fost cineva impus de la Bucureşti, pe o listă de Sibiu şi care, în patru ani, nici măcar nu a venit în Sibiu, vreodată, darmite să caute un posibil alegător. Asta e o problemă generală şi în Europa şi în SUA s-a văzut că, la ultimele alegeri care au fost, partidele clasice s-au cam îndepărtat de alegători şi au plătit pentru asta şi să nu păţim la fel”, a spus Paul Porr, citat de Agerpres.
Liderul FDGR speră la o prezenţă bună a românilor la vot, duminică.
Paul Porr candidează la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaţilor, de pe poziţia a doua, după Ovidiu Ganţ, potrivit Biroului Electoral Central.

spot_img
Ultimele știri

Fabulos: a fost câștigat cel mai mare premiu din istoria jocului Joker. Suma este AMEȚITOARE

Un nou record absolut a fost stabilit în lumea jocurilor de noroc din România: cel mai mare premiu din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect