11.3 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Winter Sibiu Streetball 2013 te duce la Cupa Mondială

Cele mai citite

Ultima competiţie sportivă a anului 2013 din oraşul nostru este şi anul acesta Winter Streetbal. Aceasta se va desfăşura indoor, în Sala Transilvania, în perioada 27-29 decembrie. Concursul este practic sora mai rece a obişnuitului eveniment din luna iulie. Nu numai atât, anul acesta primeşte şi titulatura de turneu „FIFA endorsed”, având loc după regulile impuse de aceasta. Acest titlu reprezintă un pas enorm pentru concurs, aducând implicit oraşului Sibiu expunere pe tabloul competiţional internaţional. În plus, întrecerea va atrage şi mai multe şi mai bune echipe de baschet 3 la 3 din Europa.

 

Publicitate

 

Pentru formaţiile prezente este o şansă enormă, trupa câştigătoare având oportunitatea reală de a participa la o etapă de Cupă Mondială. Echipa ce se va impune va fi inclusă automat la Challenger-ul din vară, iar învingătoarea de acolo va primi un „wild card” ce va permite participarea în Cupa Mondială.  

Reguli noi de înscriere                 
Noua categorie în care a intrat evenimentul va aduce şi câteva modificări sistemului de înscriere la turneu. Dacă până acum înscrierile se făceau online, pe site-ul organizatorului, de aceasta dată, fiecare jucător trebuie să-şi creeze un profil pe www.3x3planet.com înainte de a intra în competiţie. Cei care nu sunt familiarizaţi cu acest sistem, pot solicita asistenţă echipei Eco Sport Team pe adresa [email protected]   
“Sibiu Streetball Winter Edition” este o acţiune inclusă pe Agenda Sportivă a judeţului Sibiu, fiind cofinanţată de Consiliul Judeţean Sibiu şi derulată în parte
neriat cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu şi Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Sibiu. Mai multe detalii pe site-ul organizatorului www.ecosporteam.ro  sau pe pagina oficială a competiţiei: https://www.facebook.com/SibiuStreetball

 

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Susținere pentru Ilie Bolojan. Oamenii se strâng în fața Guvernului

Oamenii s-au adunat în fața Guvernului pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a votat oficial...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect