Timp de o săptămână, între 7 și 14 decembrie, medieșenii au putut vota pe site-ul Primăriei Mediaș propunerile înscrise în concursul pentru desemnarea siglei oficiale a „Mediaș 750“, concurs care s-a desfășurat în perioada 25 octombrie – 5 decembrie, în competiție înscriindu-se 10 participanți. În urma încheierii perioadei de votare și a eliminării voturilor multiple, rezultatele votului au indicat că varianta numărul 1 de siglă, care a adunat 627 de voturi, este cea câștigătoare. „Sigla câștigătoare, care aparține Asocierii dintre Comentis Pro, iDesign România & Tverenie, va fi folosită pentru toate materialele promoționale care vor fi realizate pentru evenimentul de anul viitor (tricouri, șepci, mape, căni, pixuri).Le mulțumim tuturor competitorilor, precum și medieșenilor care au votat sigla evenimentului „Mediaș 750“, imaginea care va fi regăsită pe toate materialele care vor promova manifestările anului viitor”, a spus Raluca Filip, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaș.
Cele mai citite
Ultimele știri
SCAF 2026 și-a deschis, oficial, „Grădina Entropiei”
Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Festivalul de Artă Contemporană de la Sibiu (SCAF) a avut deschiderea oficială astăzi,...
Articolul precedent
Articolul următor




