Rezistența la antibiotice, o amenințare reală pentru sănătatea românilor

Cele mai citite

În perioada 14, 16 noiembrie 2013, la București s-a desfășurat cea de-a 6-a Conferință Națională de Microbiologie și Epidemiologie la care s-au reunit peste 300 de specialiști din toată țara. Problema dezbătută timp de trei zile la conferință au fost informațiile de actualitate despre prevenția, diagnosticul și tratamentul bolilor transmisibile cu impact asupra sănătății publice. Concluziile acestei conferințe, sunt îngrijorătoarea, cu atât mai mult cu cât specialiștii au scos în evidență rezistența la antibiotice a microorganismelor, fapt ce devine o amenințare pentru sănătatea românilor. 

Într-un comunicat de presă emis de Sănătatea Press Group se arată că în ultimii ani s-a observat o creștere a numărului infecțiilor produse de bacterii foarte rezistente la antibiotice. Mai mult, există microorganisme rezistente la toate antibioticele cunoscute, astfel apărând riscul ca, în câțiva ani, unele infecţii bacteriene să nu poată fi tratate. Rezistența la antibiotice devine o amenințare și pentru sănătate românilor, în contextul în care există numeroase persoane care folosesc incorect antibioticele. ”Din păcate, în România există o tradiție în administrarea la scară largă a antibioticelor. Spre exemplu, de multe ori, românii tratează infecțiile virale din sezonul rece cu antibiotice pe care le procura fără prescripție medicală, în ciuda legislației care interzice eliberarea acestora fără rețetă. Luate inutil sau incorect, antibioticele duc la dezvoltarea rezistenței bacteriilor, ceea ce înseamnă că organismul nostru devine din ce în ce mai vulnerabil la infecţii produse de bacteriile multirezistente. Astfel, în timp ce rezistența la antibiotice crește, scade numărul celor eficiente, și este posibil să ajungem în situația în care nu vom mai putea trata diferite boli care ne pot pune în pericol chiar viaţa.”, a declarat conf.dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie. 

Publicitate

Specialiștii spun că este important să înțelegem administrarea corectă a antibioticelor 

Specialiștii au mai subliniat cât de importantă este educărea populației asupra administrării corecte de antibiotice, fiind considerată o problemă de sănătate publică. Medicii specialiști au declarat că în primul rând și cel mai important este înțelegerea faptului că antibioticele sunt folosite în tratarea infecțiilor bacteriene, nu a celor virale, drept urmare acestea trebuie luate exclusiv după prescripția unui medic care poate constata în urma investigaţiilor despre ce afecțiune este vorba. Medicii au punctat că, spre exemplu, antibioticele nu au efect favorabil în infecţiile virale care provoacă răceală sau gripă. Specialiștii recomandă folosirea antibioticelor doar la prescripția unui medic, respectarea în întregime a tratamentului prescris de medic, chiar dacă vă simțiți mai bine după primele zile de administrae a unui antibiotic, niciodată să nu se recomande antibiotice aletei persoane și nu în ultimul rând, să nu se folosească niciodată antibiotice rămase din prescripțiile anterioare. ”O altă problemă cu care ne confruntăm ține şi de unii medici, care prescriu antibiotice fără o diagnosticare  completă a pacientului. Practic, prescrierea antibioticelor ar trebui făcută doar după identificarea bacteriei patogene şi în majoritatea cazurilor pe baza antibiogramei, iar stabilirea planului terapeutic corect este, de asemenea, extrem de importantă.”, a mai precizat conf.dr. Alexandru Rafila. 

 

spot_img
Ultimele știri

Tezaur dacic și roman, descoperit la Darabani, de Paște: brățări din argint și aproape 600 de monede imperiale

Un impresionant tezaur antic a fost descoperit întâmplător în zona Darabani, județul Botoșani, chiar în perioada sărbătorilor de Paște....

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect