3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Copiii învață să decoreze turtă dulce la Atelierul lui Moș Crăciun

Cele mai citite

Devenit deja o tradiție la Târgul din Piața Mare, Atelierul lui Moș Crăciun și-a deschis din nou porțile, iar cei mici sunt nerăbdători să-i treacă pragul. În acest an, sub îndrumarea spiridușilor lui Moș Crăciun, copiii își exersează creativitatea și învață să decoreze turtă dulce.

Elevii din clasa întâi B a Colegiului Național „O. Goga” Sibiu au participat astăzi la unul din atelierele Moșului. Încântați de activitate, copiii n-au ezitat prea mult, și-au pus șorțulețele și s-au apucat de treabă, colindând. Organizați în echipe, cei mici au demonstrat încă o dată cât sunt de pricepuți, mai ales când vine vorba de turtă dulce. Participanții au primit diplome de calificare din partea Moșului și au păstrat creațiile pentru acasă. Câțiva, mai pofticioși, n-au rezistat tentației de a le savura imediat după ieșirea din atelier.

„Au fost foarte încântați când au aflat că vom merge și în acest an la Atelierul lui Moș Crăciun și foarte curioși despre ce urmează să învețe acolo. Bineînțeles că a fost o surpriză, de care s-au bucurat tare mult.”, spune doamna învățătoare Georgiana Martin.
Peste 150 de copii trec zilnic pe la Atelierul lui Moș Crăciun din Piața Mare, între orele 10:00-16:00, iar în weekend între orele 12:00-20:00. Costul unui atelier este de 10 lei/copil. Atelierele se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 9 ani. Pentru școli, grădinițe sau grupuri organizate este nevoie de programare.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect