2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Giratoriul de la capătul centurii ocolitoare a fost desființat – un nou nod rutier pentru șoferi

Cele mai citite

Constructorii au desființat giratoriul de la capătul centurii ocolitoare a Sibiului, situat între Șura Mică și Zona Industrială Vest, pentru a face legătura cu noua autostradă Sibiu-Săliște, ce reprezintă lotul 4 din autostrada Sibiu-Orăștie. Astfel, în zonă a fost instituită o restricție temporară de trafic. Noul nod rutier este momentan provizoriu, urmând ca în maximum o săptămână acesta să fie definitivat.

 

„Miercuri, în jurul orei 12, traficul de pe centura Sibiului a fost deviat pe noua configurație a nodului rutier Sibiu Vest pe un traseu temporar, urmând ca în interval de o săptămână să putem definitiva în întregime traficul”, a declarat Sorin Sclarlat, director tehnic și manager de proiect.

Polițiștii rutieri le recomandă șoferilor să circule cu prudență și să respecte noile indicatoare rutiere amplasate în zona respectivă, mai multe echipaje aflându-se zilnic în zonă pentru a-i ghida pe șoferi. 

„Această restricţionare temporară de trafic a fost instituită în zona intersecţiei de tip sens giratoriu la intersecţia A1 – DN 1 VOS – DJ 106B. În zona menţionată traficul rutier a fost deviat astfel: circulaţia autovehiculelor care se deplasează pe A1, pe sensul de mers Braşov – Sibiu a fost deviată pe breteaua construită pentru nodul rutier care separă sensul de deplasare către localitatea Ocna Sibiului şi DN 1 VOS printr-un sens giratoriu provizoriu; circulaţia autovehiculelor care se deplasează pe DN 1 VOS, respectiv sensul de mers Sibiu – Braşov a fost deviată pe breteaua construită pentru nodul rutier care are accesul direct în A1, pe sensul respectiv de mers.”, a declarat Luciana Balteș, purtător de cuvânt IPJ Sibiu. 

 

Prin reconfigurarea traficului, se creează astfel o legătură continuă pe autostradă între cei aproape 17 KM ai tronsonului Sibiu-Săliște și cei 17 km ai centurii ocolitoare a Sibiului, ajungându-se la un traseu continuu între Veștem și Săliște.

Potrivit lui Sorin Scarlat, directorul tehnic al proiectului, lucrările la lotul 4 al autostrăzii sunt realizate în proporție de 97%. Până la finalizare, mai este nevoie să se realizeze marcajele rutiere și mai sunt zone unde mai trebuie amplasați parapeți. 

Inaugurarea autostrăzii Sibiu-Săliște va avea loc în jurul datei de 15 decembrie.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect