10.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 4, 2025

Atenţie pe unde traversaţi! Poliţiştii sunt cu ochii pe pietoni

Cele mai citite

Poliţiştii sunt cu ohii pe pietoni. Vineri, agenţii de la rutieră vor monitoriza toate străzile din oraş unde au avut loc accidente rutiere în care au fost implicaţi pietoni. Vizaţi sunt cei care traversează neregulamentar, prin locuri nepermise. 
„Întreaga zi de vineri, 27 ianuarie, este dedicată prevenirii accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea prevederilor legale referitoare la traversarea părții carosabile de către pietoni. Polițiștii vor utiliza toate mijloacele de măsurare și înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor și vor sancționa cu fermitate orice încălcare a normelor rutiere, dar și a celorlalte fapte de natură a aduce un prejudiciu persoanei sau bunurilor. Le reamintim pietonilor obligația de a traversa numai prin locuri special amenajate și semnalizate corespunzător, la culoarea verde a semaforului care li se adresează și numai atunci când sunt convinși că șoferii i-au observat și au oprit pentru a le acorda prioritate.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Poliţiştii vor monitoriza toate zonele din oraş, unde în cursul anului trecut s-au înregistrat cele mai multe accidente cu pietoni, Calea Dumbrăvii, strada Semaforului, strada Nicolae Iorga, Șoseaua Alba Iulia, Bulevardele General Vasile Milea şi Corneliu Coposu, dar și celelalte străzi cu valori de trafic mai ridicate, Bulevardul Mihai Viteazu, Bulevardul Victoriei, străzile Rahovei, Siretului, Maramureșului, Calea Cisnădiei.
 
 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Se întorc „valorile” în țară. Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost reținut, sâmbătă, în Salonic, acesta fiind în custodia autorităților elene.Fostul primar...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect