0.2 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

Elevii sibieni la un pas de a primi o masa caldă

Cele mai citite

Ministerul Educației a anunțat aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 72/2016 privind Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Acest suport constă după caz, într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar pentru fiecare elev sau preșcolar, prin raportare la infrastructura necesară servirii mesei în unitatea școlară. Cu alte cuvinte, în unitățile de învățământ unde există săli de masă sau spații în care aceste săli pot fi amenajate, copiii vor primi câte o masă caldă pe zi, în regim propriu sau regim catering. Pachete alimentare vor primi unitățile de învățământ în care nu există nici cantină şi nici spaţiu amenajabil în scopul servirii mesei. În cazul meselor servite, școlile vor avea obligativitatea de a afișa zilnic lista – meniu, ce va conține denumirea produsului, ingredientele componente, precum şi substanțele care provoacă alergii sau intoleranțe. În plus, pentru produsele distribuite de unitățile de alimentație publică va fi indicată şi data producerii. Pe de altă parte, pachetul alimentar va conține produse de panificație, produse din carne şi/sau brânzeturi/derivate din lapte, legume, la care se adaugă un fruct.
Documentul legislativ menționează situațiile în care, într-o unitate de învăţământ, se aplică unul sau altul dintre tipurile respective de suport alimentar sau a situaţiilor în care în aceeași unitate de învăţământ se utilizează mai multe variante, în funcție de specificul dat de structura ciclurilor de învăţământ, de dispunerea geografică, de programul şcolar al elevilor sau de alți factori. De asemenea, la cererea scrisă a părinților, din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă, pachetele alimentare și masa caldă pot fi înlocuite cu produse alimentare adecvate situației elevilor și preșcolarilor.” De asemenea, se precizează că programul de servire a mesei şi timpul alocat acestei activități vor fi stabilite de către conducerea unității de învăţământ, în funcție de numărul de elevi, de orarul școlii şi de particularitățile fiecărei unităţi de învăţământ, dar și că vor fi respectate toate normele europene, alimentele vor fi livrate zilnic și se vor respecta principiile unei alimentații sănătoase pentru copii.
Unitățile de învățământ răspund, în mod direct, de asigurarea condițiilor de primire, recepție şi distribuție a produselor alimentare, prin nominalizarea persoanelor responsabile în acest sens, precum şi de confirmarea documentelor ce stau la baza plații acestora. Hotărârea stabilește și o serie de principii care trebuie respectate în vederea asigurării unei alimentații sănătoase pentru copii. Între altele, produsele nu vor conține aditivi alimentari, conservanți sau orice alt tip de potențiatori de arome și gust.
Unitățile de învățământ în care se desfășoară programul au obligativitatea de a păstra 48 de ore probe din alimentele servite copiilor, conform legislației în vigoare”, se arată în comunicatul publicat de Minister.
Obiectivul acestui program este de a stimula accesul copiilor la educație, respectiv prezența elevilor și preșcolarilor la școală sau la grădiniță.
În județul Sibiu sunt trei școli care se încadrează în acest program. Este vorba despre Liceul Pedagogic „Andrei Șaguna”, Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” din Săliște și Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Avrig.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Minoră de 6 ani și fratele ei de 9 ani, găsiți ÎNECAȚI

"Echipajele prezente la fata locului au găsit băiatul de 9 ani și din păcate s-a declarat decesul și în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect