UPDATE:
Intrebat dacă protestele au jucat un rol in decizia de a ataca OUG, Victor Ciorbea a declarat ca a fost impresionat de protestatari.
„Chiar si numai un om care trece prin fata parlamentului in fiecare zi m-a sensibilizat. L-am chemat de cateva ori inauntru si am discutat cu el. Orice protest, cat de mic, ma misca.
Decizia de a ataca o luasem de miercuri chiar, dar nu apucasem sa ma documentez in prealabil. Recunosc nici eu nici colegii nu ne-am amintit imediat despre un precedent. Am făcut o greseala ca am vorbit inainte să ma documentez”, a declarat Ciorbea.
Victor Ciorbea a anuntat in urma cu cateva momente că Avocatul Poporului va ataca la Curtea Constitutiona OUG-ul adoptat pe 31 ianuarie. Ciorbea motiveaza decizia in primul rand prin faptul ca nu se justifica acest caracter de urgentă.
„Dupa cum ati putut deduce, am decis sa ridic exceptia de neconstitutionalitate a ordonantei nr 13, adică OUG-ul. Aceasta va pleca in cateva minute spre Curtea Constitutionala. Ii multumesc dlui presedinte pentru semnalarea precedentului, pe care l-am verificat și este real. O parte a OUG a intrat in vigoare chiar in acea noapte iar cealalata va intra peste 10 zile, dar exista acel precedent care se confirma.
Am luat decizia de a ataca OUG-ul la CCR pe baza mai multor fundamente, printre care mentionez neindeplinirea cerintelor referitoare la existenta urgentei si a cazului exceptional care sa permita abordarea unei astfel de OUG. Guvernul mentioneaza in nota de fundamentare ca un motiv a fost necesitatea implementarii unei directive a UE. Am constatat ca termenul de implementare este 1 aprilie 2018. Prin urmare este un termen suficient de lung pt a dezbate pe baza unui proiect de lege la Parlament. In privinta unora dintre aspectele invocate la capitolul urgenta exista cel putin 2 proiecte de legi pe rolul sau in dezbaterea Parlamentului, a.i. nici aceste aspecte invocate nu justifica existenta urgentei si a caracterului exceptional care sa permita adoptarea OUG”, a declarat Victor Ciorbea.
„Am primit aseara de la procurorul general o scrisoare sa iau in considerare critici de neconstitutionalitate intr-un document de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Am avut in vedere si acest doc, unele idei au fost preluate chiar in textul exceptiei, celelalte nu am reusit sa le examinam dar am atasat doc la exceptie”, a mai spus Ciorbea.