6.3 C
Sibiu
vineri, noiembrie 14, 2025

Răspunsul ALDE Sibiu la demisia lui Robert Paskuj

Cele mai citite

Președintele ALDE Sibiu, Ion Ariton, spune că decizia lui Robert Paskuj de a demisiona de la președinția organizației municipale nu influențează ALDE în niciun fel. 
„În legătură cu anunțul făcut de fostul nostru coleg Robert Paskuj, astăzi, în mass-media, facem următoarea precizare: demisia acestuia nu influențează și nu are nici un efect în rândul organizației municipale și, cu atât mai puțin, în cea județeană. Domnul Paskuj a venit în partid după fuziunea cu Partidul Conservator și a fost NUMIT în funcția de președinte al organizației municipale. Nu a fost ALES președinte.
<<Gestul său de a pleca din organizație îi aparține, iar noi nu putem decât să-i urăm succes în cariera sa politică. Dar ar trebui să știe, chiar și la vârsta lui că un caracter puternic se vede atunci când e nevoie de muncă, nu atunci când se împart nume pe listele electorale. Nu este nici prima și nici ultima persoană care face acest gest, dar din fericire pentru organizația noastră nu se poate vorbi de o pierdere iremediabilă>>, a precizat președintele ALDE Sibiu, Ion Ariton”

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

EDITORIAL. Târgul de Crăciun. Cine o are mai mare (manifestarea): Sibiul sau Craiova?

Astăzi, 14 noiembrie, are loc deschiderea oficială a Târgului de Crăciun de la Sibiu. Și de la Craiova. Rivalele...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect