Organizatorii Raliului Sibiului premiaţi la Paris

Cele mai citite

Organizatorii Raliului Sibiului au fost premiaţi la Gala ERC de la Paris. Eurosport Events a premiat pe cei 12 organizatori ai etapelor din sezonul 2013. Mai mult, aceştia au oferit oportunitatea pentru alte premii în viitor, din 2014 urmând a se acorda titlul pentru cel mai bun pilot pe zăpadă, macadam sau asfalt. Cunoscut fiind faptul că raliul din oraşul nostru se va disputa şi pe Transfăgărăşan, este cu atât mai probabil ca primul trofeu să se acorde după concursul sibian.

„A fost o onoare pentru noi să fim alături de ceilalţi 11 organizatori la Paris pentru a primi acest premiu. În 2014, Raliul Sibiului se află în faţa celei mai mari provocări din istorie şi vom face tot posibilul ca etapa de anul viitor să candideze la premiul pentru cel mai bine organizat raliu”, a spus Sorin Itu, organizatorul etapei de la Sibiu. Evenimentul a avut loc la începutul săptămânii trecute la Clubul Automobil Francez din Paris. La ceremonie au participat în jur de 250 de invitaţi printre care şi personalităţi de marcă ale automobilismului francofon, conform www.raliulsibiului.ro. Printre aceştia a fost şi Jean Todt, preşedintele FIA şi omul din spatele celor şase titluri consecutive câştigate de Michael Schumacher în Formula 1.
                   

Publicitate

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ALERTĂ în nordul județului Sibiu! Armă și muniție descoperite în timpul unei razii de amploare

Polițiștii sibieni au desfășurat, în data de 6 iunie, o amplă acțiune de tip „Razie” în municipiul Mediaș, orașul...

Știri pe același subiect