După o vacanță de iarnă extrem de scurtă, fotbaliștii Gazului Metan reiau luni seara lupta pentru play-off-ul Ligii I cu o partidă în deplasare, cu ACS Poli Timișoara. Fotbaliștii medieșeni au efectuat înaointea realuării campionatului un stagiu de pregătire din Antalya, unde au disputat 4 amicale, reușind două victorii și două înfrângeri. FK Qabala și FC Szeged au fost echipele care s-au impus în fața medieșenilor cu scorul de 1-0. Gaz Metan a reușit să învingă Honved Budapesta și FC Olekandria, scor 1-0. În ultima partidă oficială înainte de întreruperea campionatului, Gaz Metan Mediaș a pierdut pe teren propriu cu scorul de 0-1 împotriva celor de la Astra Giurgiu. Medieșenii sunt fără înfrângere în precedentele opt partide jucate în deplasare, în care au înregistrat patru succese şi tot atâtea rezultate de egalitate. Pentru partida de luni seara, antrenorul Cristian Pustai trage un semnal de alarmă și spune că Timișoara a dovedit că este o echipă greu de învins și care va lupta pentru orice punct pentru a se salva de la retrogradare. „Când ajunge să numărăm pe degetele de la o mână meciurile rămase, orice punct este important. Întâlnim o echipă depunctată, care în condițiile acestea se află pe acest loc în clasament. Nu este o echipă ușor de învins pentru că ultimele rezultate confirmă faptul că Timisoara formează un grup destul de puternic și pentru ei orice punct contează pentru că au o luptă grea de dus cu evitarea retrogradării. Noi suntem la polul opus, ne gândim să rămânem în plutonul fruntaș, să prindem play-off-ul și orice meci trebuie să îl tratăm ca pe o finală”, a spus Cristian Pustai.
Partida dintre ACS Poli Timișoara și Gaz Metan Mediaș se dispută luni, 6 februarie 2017 și va fi transmisă în direct de posturile DigiSport, DolceSport și Look TV.




