UPDATE 23.00 Protestul s-a incheiat.
”Sariti cu toti si strigati tare ca Romania nu e de vanzare”, au mai strigat protestatarii inainte de a se risipi.
UPDATE 22.45 Manifestantii s-au regrupat in Piata Mare si au intonat Imnul, dupa care au scandat „Demisia”.
De asemenea, s-au aprins sute de lumini si s-au lansat lampioane.
Intre manifestanti, un tanar cu un urias caine ciobanesc mioritic, spune, glumind: „Are dinti mai frumosi decat Dragnea!”

UPDATE 22.30 Primii manifestanti au ajuns in Piata Mare. Din toate colturile pietei, protestatarii se regrupeaza. Sibienii au cantat imnul, iar in Piuata Mare striga ”Rezistam, nu cedam!”.

UPDATE 22.20 Manifestantii se inddreapta catre Piata Mare, candand in continuare lozinci. Galagia este infernata, la fel ca la debutul protestului. Nimeni nu si-a pierdut vocea si, in ciuda faptului ca marsaluies de trei ore, protestatarii continua sa scandeze, sa fluiere si sa faca sgomot din fluiere si vuvuzele.
UPDATE 22.00 Protestatarii au ajuns in fata casei presedintelui de pe strada Balea.
”O dorinta sincera, Romania libera”, ”IOhannis, nu uita, Sibiul e de partea ta” se scandeaza in fata casei sefului statului.
La cateva case distanta, manifestantii au primit ceai cald si gogosi de la Restaurantul Izi D*oro.
„Suntem alaturi de compatriotii nostri impotriva hotiei si ii sustinem cum putem”, a declarat Nicolae Ionescu, managerul restaurantului.
UPDATE 21.20 Protestatarii au intrat pe strada Stefan cel Mare. Numarul depaseste 40.000.
”Noi suntem poporul! Noi avem puterea!”, ”Ne-ati unit. Ati reusit!”, ”Informare, nu manipulare”, striga protestatarii.
UPDATE 20.50 Coloana de manifestanti a intrat pe strada Semaforului. ”Daca nu va potoliti, maine suntem tot aici!” si ”Dragnea nu uita, asteptam si cartea ta”, striga manifestantii.
UPDATE 20.45 Coloana de manifestanti a intrat pe strad Rahovei. Urmeaza Semaforului, Stefan cel Mare, Balea, Coposu, Avram Iancu si Piata Mare. Mai e mult pana departe, dar e posibil ca tinta de 40.000 de manifestanti sa fie atinsa in aceasta seara.

UPDATE 20.40 Numarul celor care protesteaza in Sibiu a ajuns la 35.000, fiind deja cel mai mare protest de la Revolutie. Sibienii si-au atins scopul, acela de a iesi in numar mare in strada. Manifestantii ies imediat de pe Mihai Viteazu si intra pe Rahovei. Între manifestanți sunt și sute de copii, ca în fiecare seară, de altfel.
Afară nu este frig deloc, iar copiii au venit cu părinții, cu bunicii sau și cu unii și cu alții.
„Eu sunt mic, dar mă fac mare, și-am să lupt în continuare. Mai aveți altă-ntrebare?”, scrie pe pancarta unei fetițe care s-a alăturat protestului pe Bulevardul Mihai Viteazu.

UPDATE 20.10 Protestatarii au ajuns pe Mihai Viteazu si merg pe doua coloane, pe ambele sensuri, bulevardul fiind complet blocat.
Capatul coloanei este inca in Piata Unirii. Potrivit organizatorilor, peste 25.000 de oameni sunt acum in strada, iar de peste tot continua sa vina si altii.
Sibienii vor astazi cel mai mare protest de la Revolutie incoace, in ciuda abrogarii ordonantei.

UPDATE 20.10 In coloana de manifestanti este un student sirian.
„Este impresionant, mai ales vazand multimea de tineri care vor un viitor mai frumos”, spune Hajouan Fadi, student in anul IV la Facultatea de Medicina din Sibiu.

Tanarul are 22 de ani, iar mama sa este romanca. Este de loc din Timisoara, dar a venit la Sibiu pentru ca-i place orasul si a gasit loc la facultate.
Manifestantii au ajuns acum in capatul Bulevardului Mihai Viteazu.
UPDATE 19.50 Numarul protestatarilor a ajuns la 15.000. Oamenii dau dovada de umor si au tot felul de pancarte care-l ironizeaza, in principal, pe Liviu Dragnea.

Intrebat de ce nu renunta la protest, avand in vedere ca ordonanta a fost abrogata, Mihai, un tanar student, spune ca nu mai are incredere in Guvern.
„Nu pot să permit ca Statul să facă legi pentru a se proteja pe sine. Să legalifereze furtul, până la 200.000 de lei! Nici măcar pentru un ban, nu e normal. Statul de drept trebuie să facă legi să stopeze infracțiuniile, nu să se apere pe ei. E țara mea, aici m-am născut, aici mor!”, spune Mihai.
UPDATE 19.40 In Piata Unirii, un grup de tineri, condus de regizorul Bogdan Saratean, a asteptat sa se alature protestului. Se scandeaza ”Colectiv”, iar pancartele pe care le poarta formeaza textul ”The day we give in, is the day we die” – acelasi text pe care tinerii l-au purtat la protestele de dupa incendiul in care au murit 64 de persoane.
„Sa nu uitam de Colectiv. Sa nu uitam raul pe care ni l-au facut atatia ani de zile aceste fosile bolșevice. E momentul sa iesim in strada. Sa nu ne lasam furati si manipulati de acesti. PSD CIUMA ROSIE. Ne-am saturat! Neam saturat! M-am saturat! Sa luptam impreuna pentru un stat de drept. La puscarie cu toti hotii”, a declarat Charlie Falamas.

UPDATE 19.35 In fata sediului PSD, manifestantii au scandat ”Hotul cu mustata, ne-a furat pe fata”. „Va rugam sa ne scuzati, nu producem cat furati”, „Guvern de sobolani” se mai scandeaza.
Coloana a pornit spre Piata Unirii si este asteptata pe Mihai Viteazu de circa 4.000 de persoane care intentioneaza sa se alature protestului.

UPDATE 19.15 Peste 8.000 de persoane s-au strâns în Piața Mare și sar la unison pentru a demonstra ca vor schimbare.
„Cine nu sare, nu vrea schimbare”, este scanderea care pune masele in miscare.
Manifestantii se pregatesc sa plece din Piata Mare, in mars pe traseul lung care include zonele Mihaiu Viteazu, Rahovei, Semaforului, Balea si retur in Piata Mare.
Cateva mii de persoane sunt si in aceasta seara in Piata Mare, in ciuda faptului ca ordonanta 13 din 2017 a fost abrogata. Oamenii spun ca nu mai au incredere in acest Guvern care a adoptat acte normative atat de tarziu in noapte, fara consultate publica si fara ca documentul sa fie pe ordinea de zi a sedintei.
Se cere demisia Guvernului, demisia lui Liviu Dragnea si alegeri anticipate.
Inventivitatea sibienilor nu are limite. In aceasta seara Piata Mare s-a umplut de pancarte noi: ”De la Bombonica, la Mititica” este o pancarta care are imaginea lui Liviu Dragnea, dar si ”Sobolanii noptii” este o alta pancarta care are chipurile premierului, a liderului PSD si a Ministrului Justitiei.
Potrivit organizatorilor, la 19.30 manifestantii vor porni in marsul Revolutieri.






