O zi obişnuită ca oricare alta, aşa începe totul. Oamenii se pregătesc de plecare, împachetează lucrurile, le încarcă, se urcă la volan cu ajutor din partea celorlalţi şi pornesc spre Sala Transilvania. Acolo, fiecare opreşte automobilul la intrarea din spate, loc unde sunt aşteptaţi ca întotdeauna de doctorul chinetoterapeut, Dorian Munteanu. Acesta, scoate afară scaunele cu rotile şi o sumedenie de roţi aflate în portbagaj. Fiecare roată este numerotată şi corespunde unuia dintre participanţi. Apoi plasează căruciorul în faţa maşinii, cobor oamenii şi intră în sală. Aşa începe călătoria de acasă până la Sala Sporturilor pentru componenţii Clubului Roţile Astrale. Jucătorii vin din Şeica Mare, Orlat, Drăgăşani, Mediaş şi Sibiu pentru a practica baschet în scaune cu rotile. Fiecare are probleme la coloană, amputaţii ale piciorului sau alte de sănătate care i-au ţintuit într-un scaun rulant.
„Eu ca tine nu o să mai fiu niciodată, dar tu ca mine poţi fi azi sau mâine”, povesteşte David Răulea. Totuşi, handicapul nu îi împiedică să facă sport cu o poftă nebună, să fie modele de urmat pentru alţii cu dizabilităţi sau să arate că sunt oameni absolut normali ca şi ceilalţi. Ei demonstrează încă o dată cât de important este sportul pentru orice om şi că se poate face orice atâta timp cât există ambiţie.
„Sportul este viaţa lui”
Odată ajunşi în sală, fiecare îşi caută roţile şi îşi asamblează căruciorul pentru sport, cărucior mai uşor decât cel pe care îl folosesc acasă. „Nu avem mingi astăzi, facem antrenament fără”, spune unul. Ceilalţi nici nu vor să audă şi aduc imediat mingile de baschet pentru a da start-ul antrenamentului. „Sportul este viaţa lui. Abia a aşteptat să vină la facultate, la Sibiu, ca să poată să facă sport. La noi nu prea puteam face la Drăgăşani”, spune mama lui Răzvan Dragomir de pe margine urmărindu-şi băiatul în acţiune. Şi începe, timp de aproximativ 15 de minute se încălzesc uşor de-a lungul şi de-a latul parchetului. Ajung chiar să se întreacă câte doi să vadă care ajunge mai repede dintr-o parte în alta. Pare uşor, dar nu este deloc aşa. Din contră este teribil de greu, mult mai greu decât oricine şi-ar putea imagina vreodată.
Ambiţie incredibilă
Urmează meciul propriu-zis, se joacă 3 la 3 pentru că nu sunt prezenţi toţi din cauza unor accidentări şi a sănătăţii. Indicaţiile sunt la ordinea zilei în timpul duelului, baschetbaliştii comunicând foarte mult, „mergi în centru”, „las-o”, „uită-te”, „pas”, „noi batem”, etc. La fel se întâmplă şi când o echipă pierde mingea şi cealaltă recuperează, cei din apărare fac tactica cum să oprească atacul advers, iar cei din ofensivă cum să marcheze. Timp de 45 de minute fiecare luptă cu o dârzenie nemaipomenită, aleargă după mingea care este la 2-3 metri în faţa lor precum vâsleau celebrii canoişti şi kaiacişti români sau înotau înotătorii noştri. Împing căruciorul cu o determinare extraordinară şi nu se lasă până nu intră în posesie, aruncă la coş cu o mână, cu două şi înscriu. „A fost ceva nou pentru mine să joc baschet în scuan cu rotile. Este foarte greu, nu te obişnuieşti vreodată. Dacă mie care sunt sănătos este aşa, imaginaţi-vă cum este pentru ceilalţi care sunt afectaţi paraplegici la coloană, au amputaţii ale piciorului, etc”, mărturiseşte doctorul chinetoterapeut Munteanu Dorian, care s-a băgat şi el l-a joc. Partida continuă, coşuri de două puncte şi de trei se marchează, ratări din apropierea panoului şi multă energie consumată. Bucuria de care dau dovadă, plăcerea de a juca este uimitoare şi contagioasă pentru toţi aflaţi în sală. Unul scapă la mijloc cu mingea şi se îndreaptă spre coş, ceilalţi vin din urmă şi încearcă să îl oprească cu toată forţa. „Da intră acolo”, rosteşte când mingea sa refuză să intre în coş, plimbându-se în jurul cârligului. „Nu a fost coşul bun ăsta. Ai dat de cinci ori din pedale, ai făcut paşi” spune unul dintre coechipieri care nu se poate antrena din cauza unei accidentări şi urmăreşte disputa de pe margine. „Arbitrul a fost la toaletă”, răspunde cel care a marcat. A trecut ora, dar nimeni nu doreşte să plece şi să se termine jocul, toţi ar rămâne şi ar continua până seara. Se termină antrenamentul, încep glumele. Scorul nu mai este important, toată lumea câştigă. „Noi aruncăm de pe loc. Avem aceleaşi reguli ca la baschet, tot 24 de secunde avem pe atac, paşi există şi la noi, fault ş.a. Eu fac parchetul în cinci secunde dintr-o parte într-alta. Dorim să putem juca în campionat. Vrem să afle lumea de noi şi să vină la meciuri, să reprezentăm Sibiul la competiţii. La Bucureşti sau Constanţa avem un turneu în fiecare an, ar fi frumos şi la Sibiu”, spune Ovidiu Albu.
Meci cu CSU Sibiu
Lunea aceasta li s-a îndeplinit o dorinţă. Roţile Astrale au înfruntat CSU Sibiu în Sala Sporturilor. Aceştia au marcat aproape la fiecare ocazie, lăsându-i mască pe Ceskovic şi compania timp de 15 minute. În afara baschetului, fiecare dintre ei este un om normal, lucrează şi se ocupă de gospodăria proprie. Au activitate, nu stau pe loc şi de multe ori fac mai mult ca unii oameni complet sănătoşi. În plus, practică nu doar baschet, ci şi tir cu arcul, atletism. bowling ş.a. În viitor urmează noi antrenamente, iar la meciurile oficiale vor reveni din luna ianuarie a anului următor.
Roţile Astrale : „Nicu Stan, David Răulea, Bogdan Reuter, Ovidiu Albu, Vlad Nicolae Bogdan, Nicu Priporeanu, Ionela Bebeşelea, Nicu Priporeanu, Gheorghe Iurescu, Răzvan Dragomir, chinoterapeut Dorian Munteanu, antrenor Cornel Armenean”.
David Răulea (vicepreşedinte, coordonator şi instructor Roţile Astrale) : Nu este joacă ce facem noi. Înainte de toate trebuie să înveţi coordonarea căruciorului, fără aceasta nu poţi face nimic. Din 2014 participăm ca un club, pe puterile noastre. Vrem să mulţumim Consiliului Judeţean Sibiu pentru că au aprobat ca noi să putem face gratis antrenament de baschet o dată pe săptămână la Sala Transilvania. De asemenea, Fundaţiei Motivation fără de care nu puteam fi aici. Pe viitor sper să avem sponsori. Ţinta noastră este să obţinem sponsorizări ca să putem achiziţiona un microbuz second-hand de 9 persoane, să putem merge la competiţii. Pentru a ne putea deplasa la acestea ne trebuie o remorca şi un microbuz ca logistică. O să luptăm să fim un exemplu bun, sper să avem suportul oamenilor.”
