Un număr de aproximativ 210 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu vor fi pregătiţi să acţioneze zilnic pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale, pentru ca zilele de sărbătoare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
Din totalul poliţiştilor care vor acţiona zilnic, 132 sunt poliţişti de ordine publică, 45 poliţişti de la rutieră şi 33 de la celelalte structuri, respectiv: poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă. De asemenea, vor fi constituie rezerve de poliţişti pregătite să intervină dacă situaţia impune.
„Poliţiştii sibieni vor fi la datorie, în slujba comunităţii, şi în această perioadă, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte, în perioada 23-29 decembrie anul trecut”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.