Campionii României, la două meciuri de câştigarea şi a Cupei

Cele mai citite

CSM Oradea3Baschetbaliştii antrenaţi de Cristian Achim nu au avut nici o problemă în a se califica în „Careul de Aşi” al Cupei României. CSM Oradea a învins BC Timişoara cu 20 de puncte diferenţă, scor 92-72. Bihorenii au condus de la început până la final! Campioana României a început meciul în forţă (11-2), iar la finalul primului sfert avea deja un avantaj de 15 puncte, scor 27-12. Avansul de pe tabelă a depăşit bariera celor 20 de puncte la două minute de la reluare, 35-14, iar cu 3 minute înainte de finalul primei reprize Timişoara avea în dreptul său jumătate din punctele marcate de adversari, 50-25.


Repriza secundă a început de la scorul de 57-31 pentru echipa din Oradea, iar după un minut aceasta îşi mărea avantajul la 31 de puncte (62-31). Cel de-al treilea sfert s-a încheiat însă în favoarea Timişoarei, la diferenţă de o jumătate de coş (19-18), pentru că antrenorul campioanei, Cristi Achim, a rulat întreg lotul, probabil cu gândul la semifinala din ziua imediat următoare. Ultimul act a fost, de asemenea, câştigat de bănăţeni, 22-17, dar nu a fost suficient ca Octavian Popa Calotă şi compania să poată reveni.

De la echipa învingătoare s-au remarcat Branko Mirkovic (15 puncte, 7 recuperări, 8 assist-uri), Uros Lucic (14 puncte, o recuperare, 3 pase decisive), Sean Denison (14 puncte, 6 recuperări, o pasă decisivă), Muhamed Pasalic (10 puncte, două recuperări, un assist), Martin Zeno (9 puncte, două recuperări, un assist), Andrei Mandache (9 puncte, o recuperare, 3 assist-uri), Titus Nicoară (5 puncte, 5 recuperări, o pasă decisivă), Cătălin Petrişor (5 puncte, 3 recuperări, o pasă decisivă), Bogdan Ţibîrnă (4 puncte, 4 recuperări). Au mai marcat Bogdan Nicolescu (4 puncte) şi Rareş Paşca (3 puncte).
CSM Oradea1
De cealaltă parte, Milos Komatina şi-a trecut în cont 17 puncte şi 4 recuperări. Ionuţ Drăguşin a încheiat meciul cu 13 puncte, 7 recuperări şi două assist-uri, iar Mladen Jeremic, cu 9 puncte, două recuperări şi 3 pase decisive. Pentru BC Timişoara au mai înscris Alin Andrieş (9 puncte), Octavian Popa Calotă (8 puncte, 4 recuperări, 3 assist-uri), Adrian Diaz (6 puncte), Jermaine Flowers (5), Georgian Păun (4) şi Dominique Rambo (un punct).

spot_img
Ultimele știri

PNL și USR își unesc forțele în Parlament. Ce prevede acordul și ce reforme vor susține împreună

Grupurile parlamentare ale PNL și USR din Camera Deputaților și Senat au semnat un acord de colaborare prin care...

Știri pe același subiect