6.3 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

Edilul-şef al Mediaşului a dat în judecată ANI şi aşteaptă prima înfăţişare

Cele mai citite

Primarul Mediaşului, Teodor Neamţu a atacat la instanţa de Contencios a Curţii de Apel Alba Iulia raportul Agenţiei Naţionale de Integritate, prin care era declarat incompatibil deoarece deţine funcţia de primar al municipiului Medias şi de câţiva ani şi calitatea de reprezentant asociat persoană juridică în cadrul Piaţa Prim Com. ANI l-a declarat incompatibil la finele anului trecut, iar raportul i-a fost trimis în cele din urmă şi edilului şef al oraşului. Pentru că nu se consideră vinovat, aşa cum a declarat şi în data de 16 decembrie 2013, acesta a contestat acest raport fără să stea pe gânduri, iar acum aşteaptă prima înfăţişare.

„Am contestat la instanţa de Contencios raportul Agenţiei Naţionale de Integritate privind incompatibilitatea mea. Am contestat la Curtea de Apel Alba Iulia şi aştept să fiu chemat la prima înfăţişare”, a spus edilul-şef al Mediaşului.

Publicitate

Iată şi declaraţia integrală din data de 16 decembrie 2013:

 „Punctul meu de vedere este că nu există niciun fel de incompatibilitate pentru că, ceea ce se incriminează, se incriminează semnătura mea ca reprezentant legal al persoanei juridice municipiul Mediaş pe actul constitutiv al societăţii comerciale Piaţa Prim Com, act care a stat la baza înfiinţării societăţii comerciale. Acest act este semnat în numele municipiului Mediaş de primarul Teodor Neamţu şi în numele judeţului Sibiu , asociat la Piaţa Prim Com, de preşedintele Martin Bottesch. Acest act a stat la baza eliberării certificatului constatator în vederea constituirii Piaţa Prim Com ca şi societate comercială. La vremea respectivă, printr-o hotărâre de Consiliu Local se numise Adunarea Generală a Acţionarilor, se numise Consiliul de Administraţie, dar ei nu puteau intra în funcţiune, pentru că aşa spune şi legea, până nu semnează reprezentantul legal. Reprezentantul legal eram eu şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Municipiul Mediaş şi Judeţul Sibiu fiind acţionari. Eu aştept să primesc raportul Agenţiei după care voi ataca la instanţa de contencios”.

 

 

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Guvernul a decis: Își va asuma răspunderea pe proiectul pensiilor magistraților

Daniela ArnăutuPremierul României, Ilie Bolojan, a anunțat, vineri, 25 noiembrie 2025, că marți, Executivul își va asuma răspunderea pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect