Rostul postului nu este a face foamea, ci a învăţa din foame despre dragostea lui Hristos. Poate că anul acesta, dedicat de Biserica Ortodoxă comemorării mărturisitorilor din temniţele comuniste, merită să ne aducem aminte de postul lor. Merită să încercăm să nu ne mai plângem de post, ci să-l împlinim cu demnitate, a declarat, pentru News.ro, părintele Constantin Necula.
A posti nu înseamnă a flămânzi fără rost, a alerga după victorii nutriţioniste ieftine. Există mai multe tipuri de postitori, spune părintele Necula.
„Suntem într-o lume care crede că orice efort către Dumnezeu trebuie amendat cu ironii ieftine. De aceea cred că acum, mai mult ca oricând, postirea e un act de mărturisire. Este gestul de cordialitate cu marea bogăţie de daruri, inclusiv alimentare, pe care Dumnezeu ni le-a pus la îndemână. A posti nu înseamnă a flămânzi fără rost, a alerga după victorii nutriţioniste ieftine. Din pricina a tot soiul de pseudospecialişti în reţete alimentare ori în detoxifieri cu iz religios, omul modern a uitat că a posti înseamnă a te pregăti pentru Înviere. Prin toate ale tale ca om, fiinţă fragilă şi singuratică, unică în darurile prin care Dumnezeu te ţine în viaţă. Sigur că există mai multe categorii de postitori. Este ca în atletism, unde atlet este şi cel ce alergă maratonul şi cel de la săritura în lungime, performanţa ţine de categoria la care participi. Aşa şi în postire, unii sunt postitori de cursă lungă, alţii pe spaţii mici, deloc insignifiante pentru Hristos. Pentru ca postirea să fie valorizată pentru Împărăţia lui Dumnezeu postitorul poate trece pe la duhovnic, antrenor şi arbitru deopotrivă, pentru ca efortul să fie finalizat cu medalia de aur: împărtăşania! Pentru a sintetiza, pentru fiecare în parte, postirea este un efort personal care îmbogăţeşte Biserica. Icoanele din lăcaşul de cult descoperă galeria de câştigători ai Împărăţiei, mereu alături de noi”, explică părintele.
El mai arată că bătrânii bolnavi refuză să renunţe la post, iar suferinţa lor este plusul de realism din care învăţăm ce înseamnă Crucea lui Hristos.
„Bătrânii, bolnavii, copiii nu sunt doar postitori, ci şi motiv de postire. Suferinţa lor sau greutăţile prin care trec sunt motivări aspre ale postirii. Când ei postesc, îngerii surâd cu îngăduinţă. Bătrânii sunt învăţătorii noştri întru postire, iar copiii sunt cei mai simpatici dintre ucenici. Uite, luăm postul copiilor, cel care supără cel mai ades pe neînţelepţii gândirii fără Dumnezeu. Duminică de duminică, atunci când vor să fie împărtăşiţi, copiii caută să nu mănânce – deşi cine trăieşte Taina Bisericii ştie că pentru cei foarte mici reţinerea de la alimentaţie nu e fundamentală. Răsplata lor pentru efort nu este doar împărtăşirea, ci dragostea comunităţii. Slujesc în Catedrala Mitropolitană din Sibiu şi văd, duminică de duminică, zeci de copii care se împărtăşesc sub zâmbetul comunităţii. Tinerii la fel, sunt priviţi cu o bucurie specială. Pentru că pruncii şi tinerii nu sunt doar viitorul Bisericii, ci prezentul ei continuu. Cât priveşte categoria «bătrâni bolnavi» să ştiţi că la ei avem altă problemă: ei refuză să renunţe la post! Pentru cei bolnavi recomand mereu să ţină atât cât pot, boala fiind deja un efort de renunţare şi recuperare a nădejdii. Îi iubesc pe cei bolnavi pentru că rugăciunea lor ţine biserica, suferinţa lor este plusul de realism din care învăţăm ce înseamnă Crucea lui Hristos”, mai spune părintele.
În faţa multitudinii de pofte care ne anesteziază dorirea de Dumnezeu suntem chemaţi să învăţăm discernământul, continuă preotul.
„Suntem sub presiunea consumismului şi nu doar în ce priveşte alimentele. Disting, în ultima vreme, efortul făcut de o parte din populaţie pentru a se hrăni corect, divers şi atent. Pentru mulţi este doar un efort financiar, să fie la modă. Pentru alţii doar un efort pentru menţinerea sănătăţii. Nu spun că este rău, dar dacă acestea sunt singurele motive nu sunt decât umbre ale adevăratei postiri. Dinaintea multitudinii de pofte care ne anesteziază dorirea de Dumnezeu suntem chemaţi să învăţăm discernământul. Ce anume merită trăit, spre ce ne îndreptăm viaţa, ce poate şi ce nu poate alcătui alimentaţia noastră”, a adăugat părintele de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
El mai spune că oamenii şi-au cam pierdut dorul după Dumnezeu, ajungând fii risipitori, slugi la porcii stăpânilor acestei lumi.
„Postul înseamnă întâlnirea cu foamea după Dumnezeu. E ceva pierdut în mecanismul gândirii noastre. Ne-am cam pierdut dorul după Dumnezeu. Suntem fii risipitori, slugi la porcii stăpânilor lumii acesteia. În ciuda freamătului de fals belşug, strepeziţi de roşcove, foamea ne aduce aminte de Tatăl ceresc care ne aşteaptă. Rostul postului nu este a face foamea, ci a învăţa din foame despre dragostea Lui, Tatăl cel aşteptător. Poate că anul acesta, dedicat de Biserica Ortodoxă comemorării mărturisitorilor din temniţele comuniste, merită să ne aducem aminte de postul lor. Au postit în plină foame, au postit de iubirea familiei şi a tinereţii lor, au postit de prieteni şi de împliniri. Acolo, în temniţele comuniste, s-a născut rezistenţa prin post la foame, rezistenţa prin postire la îmbuibare. Pentru ei, merită să încercăm să nu ne mai plângem de post, ci să-l împlinim cu demnitate”, încheie părintele Necula.
„Suntem într-o lume care crede că orice efort către Dumnezeu trebuie amendat cu ironii ieftine. De aceea cred că acum, mai mult ca oricând, postirea e un act de mărturisire. Este gestul de cordialitate cu marea bogăţie de daruri, inclusiv alimentare, pe care Dumnezeu ni le-a pus la îndemână. A posti nu înseamnă a flămânzi fără rost, a alerga după victorii nutriţioniste ieftine. Din pricina a tot soiul de pseudospecialişti în reţete alimentare ori în detoxifieri cu iz religios, omul modern a uitat că a posti înseamnă a te pregăti pentru Înviere. Prin toate ale tale ca om, fiinţă fragilă şi singuratică, unică în darurile prin care Dumnezeu te ţine în viaţă. Sigur că există mai multe categorii de postitori. Este ca în atletism, unde atlet este şi cel ce alergă maratonul şi cel de la săritura în lungime, performanţa ţine de categoria la care participi. Aşa şi în postire, unii sunt postitori de cursă lungă, alţii pe spaţii mici, deloc insignifiante pentru Hristos. Pentru ca postirea să fie valorizată pentru Împărăţia lui Dumnezeu postitorul poate trece pe la duhovnic, antrenor şi arbitru deopotrivă, pentru ca efortul să fie finalizat cu medalia de aur: împărtăşania! Pentru a sintetiza, pentru fiecare în parte, postirea este un efort personal care îmbogăţeşte Biserica. Icoanele din lăcaşul de cult descoperă galeria de câştigători ai Împărăţiei, mereu alături de noi”, explică părintele.
El mai arată că bătrânii bolnavi refuză să renunţe la post, iar suferinţa lor este plusul de realism din care învăţăm ce înseamnă Crucea lui Hristos.
„Bătrânii, bolnavii, copiii nu sunt doar postitori, ci şi motiv de postire. Suferinţa lor sau greutăţile prin care trec sunt motivări aspre ale postirii. Când ei postesc, îngerii surâd cu îngăduinţă. Bătrânii sunt învăţătorii noştri întru postire, iar copiii sunt cei mai simpatici dintre ucenici. Uite, luăm postul copiilor, cel care supără cel mai ades pe neînţelepţii gândirii fără Dumnezeu. Duminică de duminică, atunci când vor să fie împărtăşiţi, copiii caută să nu mănânce – deşi cine trăieşte Taina Bisericii ştie că pentru cei foarte mici reţinerea de la alimentaţie nu e fundamentală. Răsplata lor pentru efort nu este doar împărtăşirea, ci dragostea comunităţii. Slujesc în Catedrala Mitropolitană din Sibiu şi văd, duminică de duminică, zeci de copii care se împărtăşesc sub zâmbetul comunităţii. Tinerii la fel, sunt priviţi cu o bucurie specială. Pentru că pruncii şi tinerii nu sunt doar viitorul Bisericii, ci prezentul ei continuu. Cât priveşte categoria «bătrâni bolnavi» să ştiţi că la ei avem altă problemă: ei refuză să renunţe la post! Pentru cei bolnavi recomand mereu să ţină atât cât pot, boala fiind deja un efort de renunţare şi recuperare a nădejdii. Îi iubesc pe cei bolnavi pentru că rugăciunea lor ţine biserica, suferinţa lor este plusul de realism din care învăţăm ce înseamnă Crucea lui Hristos”, mai spune părintele.
În faţa multitudinii de pofte care ne anesteziază dorirea de Dumnezeu suntem chemaţi să învăţăm discernământul, continuă preotul.
„Suntem sub presiunea consumismului şi nu doar în ce priveşte alimentele. Disting, în ultima vreme, efortul făcut de o parte din populaţie pentru a se hrăni corect, divers şi atent. Pentru mulţi este doar un efort financiar, să fie la modă. Pentru alţii doar un efort pentru menţinerea sănătăţii. Nu spun că este rău, dar dacă acestea sunt singurele motive nu sunt decât umbre ale adevăratei postiri. Dinaintea multitudinii de pofte care ne anesteziază dorirea de Dumnezeu suntem chemaţi să învăţăm discernământul. Ce anume merită trăit, spre ce ne îndreptăm viaţa, ce poate şi ce nu poate alcătui alimentaţia noastră”, a adăugat părintele de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
El mai spune că oamenii şi-au cam pierdut dorul după Dumnezeu, ajungând fii risipitori, slugi la porcii stăpânilor acestei lumi.
„Postul înseamnă întâlnirea cu foamea după Dumnezeu. E ceva pierdut în mecanismul gândirii noastre. Ne-am cam pierdut dorul după Dumnezeu. Suntem fii risipitori, slugi la porcii stăpânilor lumii acesteia. În ciuda freamătului de fals belşug, strepeziţi de roşcove, foamea ne aduce aminte de Tatăl ceresc care ne aşteaptă. Rostul postului nu este a face foamea, ci a învăţa din foame despre dragostea Lui, Tatăl cel aşteptător. Poate că anul acesta, dedicat de Biserica Ortodoxă comemorării mărturisitorilor din temniţele comuniste, merită să ne aducem aminte de postul lor. Au postit în plină foame, au postit de iubirea familiei şi a tinereţii lor, au postit de prieteni şi de împliniri. Acolo, în temniţele comuniste, s-a născut rezistenţa prin post la foame, rezistenţa prin postire la îmbuibare. Pentru ei, merită să încercăm să nu ne mai plângem de post, ci să-l împlinim cu demnitate”, încheie părintele Necula.
