6.3 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

Spații rezervate aproape în totalitate în piețele sibiene și noi investiții în 2014

Cele mai citite

Primarul Klaus Iohannis a anunțat în conferița de presă de joi 23 ianuarie că aproape toate spaţiile de comercializare a fructelor, legumelor, florilor, lactatelor şi cărnii sunt rezervate comercianților. Astfel spaţiile din Piaţa Cibin sunt rezervate în proporţie de 91%, în Piaţa Rahovei în proporţie de 98%, iar în Piaţa Vasile Aaron aproximativ 84%. Producătorii se vor întoarce astfel începând din luna martie. În Piața Obor sunt amenajate 169 de spaţii pentru comercializarea de produse nealimentare, aproape 500 de locuri pentru comercializare de autovehicule second-hand, un sector destinat vânzării de cereale şi unul pentru vânzarea de produse en-gros, cel mai solicitat fiind cel destinat autovehiculelor second-hand.

Cu privire la investițiile în domeniul construcţiilor a SC Pieţe SA, în anului 2013 au avut o valoare de aproape 1.000.000 de lei. Cel mai important contract fiind cel pentru execuţia lucrărilor de modernizare a ansamblului de locuinţe sociale de pe strada Lazaret. În prezent echipa de construcţii efectuează o serie de lucrări la adăpostul pentru câini comunitari şi un contract de amenjare de terenuri sportive multifuncţionale pentru un beneficiar privat. Cele promovate de SC Pieţe SA pentru anul 2014 cuprind construcţia unui pavilion comercial în Piaţa Cibin, amenajarea unei spălătorii auto self-service în Piaţa Obor şi construcţia a două noi chioşcuri alimentare în Piaţa Obor. De asemenea, pentru acest an este planificată achiziţia unui nou utilaj pentru ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentare.

Publicitate

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

O zi pentru sufletul profesorilor. Conferința „Ce fel de viață trăim? Modele ale stării de bine. Evaluări psiho-medicale și implicații în plan educațional”

Peste 300 de profesori din toate disciplinele din județul Sibiu – alături de cadre didactice din alte județe care...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect