2.9 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 25, 2025

Este Sibiul pregătit pentru o tragedie petrecută în munți?

Cele mai citite

Tragedia aviatică din județul Cluj, în urma căreia 2 oameni au murit, iar alte 5 persoane au fost rănite, a născut mari semne de întrebare în privința modului în care autoritățile au acționat pentru salvarea victimelor. Această dramă a reprezentat un semnal de alarmă pentru serviciile de urgență din toată țara, care și-au pus problema cum ar putea fi gestionate eficient astfel de situații, produse îndeosebi în zone greu accesibile. La nivelul Sibiului, zonele întinse fără semnal telefonic și lipsa drumurilor de acces în Munții Făgărașului ridică cele mai mari probleme. În plus, Sibiul are o istorie neagră: 95 de persoane și-au pierdut viața în 4 tragedii aviatice produse în perioada 1964 – 1976.

 

30% din suprafața județului reprezintă zonă montană, aici regăsind 3 mari masive – Cindrel, Lotru și Făgăraș. Potrivit Salvamontului, în prezent există numeroase zone în munți unde nu există semnal pe nicio rețea de telefonie mobilă. Printre acestea se numără importante puncte de atracție turistică precum Oașa, Valea Sebeșului sau Valea Frumoasei, adică toată zona de la Păltiniș spre Vest, probleme cu semnalul telefonic fiind de asemenea și pe Valea Sadului. Lucru care este o mare problemă când vine vorba despre anunțarea cât mai rapidă a incidentului sau de o localizare cât mai exactă. De asemenea, lipsa drumurilor forestiere, a drumurilor de acces cu autovehicule în Munții Făgărașului, de la Valea Oltului și până spre Podragu, împiedică deplasarea cât mai promptă spre locul de producere a accidentului. În aceste zone, salvatorii nu se pot deplasa decât cu piciorul, urcușul fiind foarte dificil și anevoios, mai ales pe timp de iarnă, iar coborârea victimelor este de asemenea mult încetinită. O soluție este elicopterul SMURD, care este trimis în cazuri de urgență de la Punctul Aero-Medical Mureș, timpul de sosire în zonele montane din județul Sibiu fiind de aproximativ 30 de minute. Acesta poate însă zbura doar în condiții meteo favorabile, adică fără ceață, vânt puternic sau viscol. 

„Ca dotări acoperim întreaga arie de posibile accidente, începând de la intervenția la pacienți traumatizați fizic, până la echipamente necesare salvării din avalanșe și a detectării victimelor de sub zăpadă. De asemenea, avem atât echipamente radio cu care putem comunica într-o rețea proprie a Salvamontului, cât și echipamente prin care comunicăm cu celelalte structuri care intervin în situații de urgență”, spune Adrian David, șeful Salvamont Sibiu. Salvamont Sibiu are în prezent 10 angajați și 9 voluntari, fiind încă 4 posturi vacante. 

În plus, tot pentru asigurarea securității în munți acționează și Jandarmeria Montană, care are două posturi în județul Sibiu, la Păltiniș și la Bâlea, fiecare post având câte 8 jandarmi montani.  

„Jandarmii montani sunt bine pregătiţi în ceea ce priveşte cunoştinţele teoretice şi formarea deprinderilor practice necesare calităţii de salvator montan, participând frecvent la cursuri de schi, alpinism sau acordare prim-ajutor. De asemenea, vă asigurăm că aceştia dispun de o dotare individuală şi colectivă suficient de bună pentru accesul şi intervenţia în teren variat, împădurit şi zone greu accesibile, pentru a acorda sprijin persoanelor aflate în dificultate”, a declarat Cpt. Alexandru Costea, purtător de cuvânt Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu.

De asemenea, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență are drept misiune principală protejarea și salvarea vieților în orice situație de urgență care are loc pe teritoriul județului. În prezent, se face o analiză amănunțită pentru a vedea ce echipamente ar mai fi necesare. „Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cpt. Dumitru Croitoru al Judeţului Sibiu organizează periodic exerciții cu mijloace în teren pentru realizarea unei pregătiri eficiente a personalului în diferite situații. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cpt. Dumitru Croitoru al Judeţului Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, a fost dotat cu diverse mijloace şi materiale de intervenţie în medii greu accesibile. În urma tragicului accident aviatic se va face o analiză judicioasă atât în cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cpt. Dumitru Croitoru al Judeţului Sibiu, cât şi la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru identificarea materialelor necesare unei intervenţii operative prompte şi eficiente”, a declarat Lt. Col. Cosmin Balcu, inspector șef ISU Sibiu.

De-a lungul timpului, în perioada 1964 – 1976, pe teritoriul județeului Sibiu (Valea Lotrioarei, Prejba și la 100 de kilometri Vest de municipiul Sibiu), au avut loc 4 tragedii aviatice, în urma cărora 95 de persoane și-au pierdut viața. 

 

 

 

Publicitate
Ultimele știri

UE cumpără 146 de milioane de doze de vaccin anti Covid. România nu e printre statele care a semnat contractul

Uniunea Europeană alocă o sumă uriașă pentru noi achiziții de vaccinuri anti Covid produse de Moderna.Comisia Europeană a anunţat...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect