Timp de două zile, judo-ul devine cel mai important sport în Sala Polivalentă „Măgura” din Cisnădie. Sâmbătă şi duminică, cei mai buni sportivi sub 16 ani din ţară vor concura pentru aurul Campionatelor Naţionale de juniori. Competiţie unde vor participa toate cluburile din România. Evenimentul este organizat de către Federaţia Română de Judo prin Asociaţia Judeţeană de Judo Sibiu, în parteneriat cu Primăria Cisnădie. Concursul va avea loc după următorul program:
11 martie: între orele 09,00 – 17,00
12 martie: între orele 09,00 – 14,00
Daniel Natea va fi prezent la Cisnădie
Intrarea publicului este liberă, fanii sportului din judeţul Sibiu şi nu numai sunt invitaţi să vadă ce are această disciplină cel mai bun de oferit. La eveniment va fi prezent şi sportivul anului 2016 la judo, Daniel Natea. Numărul 2 mondial va merge să-i susţină pe sibienii mai mici, în lupta lor pentru medalii, şi bineînţeles pe antrenorul care l-a format în judo, Ionel Chioveanu, organizatorul întrecerii.








