17.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Proiect CJ: Ghișeu unic pentru investitorii care vor să-și deschidă afaceri în județul Sibiu

Cele mai citite

Reprezentanții CJ au anunțat că pregătesc înființarea în Sibiu a unui ghișeu unic, unde oamenii de afaceri care doresc să investească în județul Sibiu să își poată obține toată documentația necesară. Ghișeul ar urma să fie funcțional din luna iunie, în acest fel eliminându-se birocrația și alergatul dintr-o locație în alta pentru diverse avize. 

 

Publicitate

„ Depui documentele într-un singur loc şi în 30 de zile îţi iese autorizaţia de construcţie. Cred că asta arată că suntem pregătiţi să oferim condiţii la un standard european”, a declarat președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea.

Acesta a precizat că vineri va avea o întâlnire cu furnizorii de utilităţi şi reprezentanţii instituţiilor guvernamentale, care eliberează avize pentru cei care doresc să îşi deschidă o afacere.

„Avem vineri o întâlnire pe proiectul ghişeu unic de avizare a investiţiilor economice cu furnizorii de utilităţi şi alte instituţii guvernamentale care avizează orice proiect de dezvoltare pe platforma unică depusă la Consiliul Judeţean, pentru toţi cei cărora le asigurăm serviciul de arhitect şef, astfel încât să nu mai meargă să depună proiectul şi la…, şi la…, să depună unul singur aici”, a explicat preşedintele CJ Sibiu.

Această acțiune se înscrie în strategia de promovare economică a județului Sibiu, anul 2014 fiind declarat de Consiliul Județean drept ”Anul dezvoltării economice”. 

În acest sens, o nouă instituție va fi creată la Sibiu până în luna iulie, cu rolul de a ajuta la dezvoltarea economică a județului. Agenția de Dezvoltare Județeană va fi constituită cu statut de organizație neguvernamentală și va avea sediul în incinta Consiliului Județean, pe strada General Magheru.

Potrivit președintelui Consiliului Județean, Ioan Cindrea, rolul acestei agenții va fi să susțină dezvoltarea  din punct de vedere economic a județului Sibiu și să intermedieze atragerea de investitori în cele cinci zone teritoriale de dezvoltare economică și socială delimitate deja: Țara Oltului, Mărginimea Sibiului, Valea Secașelor, Valea Târnavelor și Valea Hârtibaciului. 

Demersurile pentru înființarea acestei agenții au început anul trecut, în luna august, urmând să se finalizeze anul acesta, în luna iunie.

spot_img
Ultimele știri

Dezastru la Satu Mare! CSC Șelimbăr a suferit cea mai mare înfrângere din acest sezon de L2

Fotbaliștii antrenați de Eugen Beza au făcut cel mai slab meci al sezonului tocmai când aveau cea mai mare...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect