Pentru 21 de proiecte se va lua startul în 27 mai, 2017, la cea de-a VI-a ediție a „SemiMaratonului Sibiu”, devenit din acest an „Maraton Sibiu”. Acesta este numărul final al proiectelor acceptate în acest an. De data aceasta au fost încurajate proiectele care vizează educația privind colectarea selectivă a deșeurilor în Sibiu, cele care vin cu abordări inovative și inițiativele echipelor informale.
Maraton Sibiu este un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală. Organizatorii au pus la dispoziție, prin acest eveniment o platformă de atragere de fonduri prin care sunt sprijinite atât inițiative noi venite dinspre grupuri informale, cât și proiecte ale organizațiilor non-guvernamentale. Evenimentul aduce împreună cetățeni, organizații, companii și autorități publice.
La ediția precedentă au luat startul aproximativ 2500 de persoane care au alergat pentru o cauză în care cred, aceștia fiind sprijiniți de peste 3200 de donatori. Astfel s-au strâns 374.400 lei, fonduri care au adus la viață 21 de proiecte ale comunității sibiene.
Cele 21 de proiecte sunt:
„Sibiu Goes STEAM”
„Constituția României – varianta funky pentru copii”,
„Carul cu lână – ateliere meşteşugăreşti şi de creaţie itinerante”
„Dăm Startul în Viaţă”
„Șine mai sigure pentru călătorii mai plăcute”
„Maratonul compostării: transformăm deşeurile în resurse”
„Sibiul de Poveste – Festival de integrare în comunitate a copiilor din centrele de plasament”
„WeHelp Țichindeal – Educație prin sănătate!”
„Apă pentru Sănătate – Spitalul Copiilor”
„Linia verde – Tramvaiul Rășinari leagă generații”
„Locații de „belvedere” pe traseul de biciclete Sibiu-Poplaca”
„EDU-TV”
„Campanie de sterilizări gratuite câini și pisici”
„Armonii pentru copii (ArCo) – ateliere de educație muzicală
„Teatrul din Cartier”
„SOS connects to START!”
„Din Culisele Unei Plantări”
„De-a arhitectura la sat”
„Învăț să Simt”
„Prietena noastră, barza albă”
„You Can Do It!”
Detalii despre proiecte găsiți AICI!




