Joi, 16 martie, s-a încheiat prima etapă a depunerii cererilor de înscriere în clasa pregătitoare. Astfel, 3.499 de cereri au fost depuse la școlile din județul Sibiu, în acest scop. De asemenea, 422 de cereri au fost depuse pentru locurile cu predare în limba geramană.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu (ISJ), precizează că, în unitățile de învățământ cu predare în limba germană, unde numărul cererilor este mai mare decât cel al locurilor aprobate, se organizează, sâmbătă 18 martie, un test de limbă germană. Copiii trebuie să susțină o probă scrisă, în timpul căreia au de desenat, pe baza unor indicații în limba germană. După această pobă urmează un interviu în urma căruia se stabilesc cunoștințele copilului în limba germană.
Repartizările în prima etapă se fac în 3 faze
Livia Crețulescu, purtător de cuvânt în cadrul ISJ Sibiu anunță că repartizarea elevilor în clasa pregătitoare se va realiza în trei faze. Astfel, în primă fază se înscriu copiii din circumscripţie, apoi, în faza a II-a, se va face repartizarea copiilor din afara circumscripţiei pe locurile rămase libere prin aplicarea criteriilor generale şi specifice din metodologie, iar în cele din urmă se vor înscrie copiii respinşi în faza a II-a din lipsă de locuri şi care au bifat opţiunea de revenire în şcoala de circumscripţie.
Afişarea rezultatelor finale după etapa I de înscriere se va face joi, 23 martie 2017.
A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 24 -30 martie, urmând ca rezultatele finale să fie afișate în data de 6 aprilie.
Între 7 și 13 aprilie, reprezentanții IȘJ Sibiu vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.
Școlile din județ cu cele mai multe solicitări
- Şcoala Gimnazială „N.Iorga”, Sibiu – 204 cereri;
- Colegiul Naţional „O.Goga”, Sibiu – 143 cereri;
- Şcoala Gimnazială Nr. 4, Sibiu – 111 cereri;
- Şcoala Gimnazială „Regina Maria”, Sibiu – 109 cereri;
- Şcoala Gimnazială Nr. 18, Sibiu – 107 cereri;
- Şcoala Gimnazială Roşia – 88 cereri;
- Şcoala Gimnazială „I.L.Caragiale”, Sibiu – 73 cereri;
- Şcoala Gimnazială nr. 2, Sibiu – 72 cereri;
- Şcoala Gimnazială nr. 13, Sibiu – 68 cereri;
- Şcoala Gimnazială nr. 21, Sibiu – 63 cereri;
Școlile cu solicitări pentru clasele cu predare în limba germană
- Şcoala Gimnazială „N.Iorga”, Sibiu – 81 cereri
- Şcoala Gimnazială Nr. 2, Sibiu – 55 cereri
- Școala Gimnazială Herman Oberth, Mediaș – 52 cereri
- Şcoala Gimnazială Nr. 4, Sibiu – 42 cereri
- Şcoala Gimnazială „I.L.Caragiale”, Sibiu – 39 cereri
- Colegiul Național Pedagogic – 36 cereri
- Colegiul Naţional „O.Goga”, Sibiu – 36 cereri
- Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Sibiu – 33 cereri
- Liceul Teoretic Gustav Gündisch, Cisnădie – 25 cereri
- Şcoala Gimnazială Nr. 18, Sibiu – 23 de ani




