Mama adolescentei care a căzut de pe un bloc turn spune că tinerii erau însoţiţi de adulţi în seara respectivă. Trei profesoare de la Liceul Textil ar fi fost împreună cu elevii pe bloc însă acestea ar fi coborât chiar înainte de accident. Femeia, dărâmată de durere, susţine că dascalii ar fi trebuit să le atragă atenţia copiilor că este periculos să se apropie de margine.
Profesoarele ar fi coborât de pe acoperiş înainte de producerea teribilului accident iar mama tinerei spune că deşi acestea au fost anunţate despre ce s-a întâmplat, au plecat de acolo.
„Blocul ăla era frecventat demult, nu de acum şi inevitabilul se putea produce oricând dar aşa a fost, să fie copilul meu. Au fost vreo nouă copii acolo, plus de asta înainte au fost vreo două sau trei profesoare de la liceul textil care au vizitat blocul. Mi se pare ceva inadmisibil, chir dacă au avut intenţia să vadă Sibiul de sus trebuia să îi a de acolo nu să îi lase acolo pur şi simplu iar în momentul în care copilul meu a căzut, o copilă le-a spus că a căzut Denisa de pe bloc şi ele pur şi simplu au plecat nici nu s-au uitat sau să sune la 112.” a povestit Cristina Voilean, mama tinerei
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu verifică acum dacă într-adevăr, tinerii au fost însoţiţi de adulţi şi dacă aceştia vor putea fi traşi larăspundere.