În deschiderea celei de-a doua ediții a Festivalului – Concurs „Lucreția Ciobanu” s-a ținut un moment de reculegere pentru îndrăgită interpretă de muzică populară, Ileana Ciuculete, iar solistul Cristian Pomohaci a impresionat publicul prin vocea sa. Astăzi, 19 martie vom afla unde va merge Trofeul Festivalului „Lucreția Ciobanu” 2017.
25 de tineri talentați s-au luptat pentru a impresiona juriul și pentru a intra în inimile publicului. Prezentatoarea festivalului, Iuliana Tutudor le-a făcut o surpriză concurenților, dar și audienței prin afișarea unui material video, din arhiva TVR, în care Lucreția Ciobanu îndemna tinerii artiști să nu urmărească succesul la șcenă, ci să urmărească valoarea cântecului românesc.
„Acum, înainte de deliberarea juriului am ceva emoții, deoarece nu știu cum a fost percepută interpretarea mea muzicală, și a avut câteva emoții. La asemena festivale mari este competiție foarte strânsă, iar juriul are o misiune foarte grea. Am participat și la ediția anterioară, când am câștigat premiul de popularitate, fiind votat de public”, ne-a mărturist Radu Goța.
Solistul Ionuț Fulea joacă un dublă rol în cadrul festivalului, fiind în același timp și jurat, și va acorda un premiu special unui concurent din partea Instituției Uniunea Artiștilor Interpreți de Folclor Muzical din România (UAIFMR), al cărei președinte este, dar în același timp în această seară va urca pe șcenă, în calitate de artist.