5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Locuri în plus la clasele de germană

Cele mai citite

422 de elevi au susținut, sâmbătă, 18 martie, testul de limbă germană, în vederea înscrierii în clasa pregătitoare, în clasele cu predare în limba germană. În urma acestei testări, 35 de locuri au fost suplimentate în școli pentru copiii care au promovat examenul de limba germană și se aflau pe listele de așteptare. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean spun că la solicitarea școlilor Consiliul de Administrație a suplimentat locurile cu câte 5 la: școlile nr. 2 și  nr. 4, la Colegiul Național „Octavian Goga” și a Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”. De asemenea a fost suplimentat cu 14 numărul locurilor în clasele cu predare în limba germană de la școala „Nicolae Iorga”. „În planul de școlarizare numărul de locuri prevăzut la fiecare clasă era de 25, așa cum prevede legea educației. La solicitarea unităților Consiliul de Administrație a aprobat suplimentarea cu câte 5 locuri la majoritatea claselor, acestea ajungând la 30 de elevi”, a declarat Livia Crețulescu, purtător de cuvânt ISJ Sibiu. Potrivit acesteia, una dintre claselele de la Școala „Nicolae Iorga” va avea 34 de elevi, după ce învățătoarea și-a dat acordul în acest sens.
La începutul înscrierlor au fost puse la dispoziția copiilor 16 clase cu predare în limba germană, cu un număr de 381 locuri.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

FABULOS: Medieșeanca Alexia Preda va merge la Survivor 2025

Medieșeanca Alexia Preda este primul concurent care şi-a câştigat locul la concursul Survivor 2025 în urma votului publicului.Timp de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect