Aula Magna a Facultății de Medicină din Sibiu a fost arhiplină ieri seară, 23 martie, la conferința intitulată „Cum să fiu eu însumi ?”, unde invitatul special a fost Preasfinţitul Siluan, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Italie. Acesta este considerat un model demn de urmat pentru tineri, care s-a implicat foarte mult în activitatea românilor din Italia. Principalele teme discutate au fost Cum să fii liber având un model ? Cum să ne alegem modelele, care ni se potrivesc? Cum să ne folosim de un șablon și, astfel să lucrăm la unicitatea noastră?
„L-am invitat pe Preasfințitul pentru a ne schița în suflet și în minte modele vrednice de urmat”, a fost mesajul de început al organizatori pentru public.
Întâlnirea a fost una interactivă, Preasfințitul încercând să răspundă la cât mai multe întrebări ale tinerilor sibieni, adresându-le la rândul lui întrebări, care aparent păreau ușoare, însă răspunsul era greu de dat. Una dintre întrebările de acest gen a fost „Ce înseamnă eu însumi? La care aceștia au fost puțin puși pe gânduri. Cu toate acestea, doi dintre studenții prezenți în sală au încercat să definească ce înseamnă pentru ei acel „eu însumi”. „Când aud eu însumi, mă gândesc la o persoană, care este sigură pe sentimentele pe care le simte. O persoană, care știe să arate de ce este în stare”, a fost argumentul Ioanei. Un alt spectator și-a exprimat părerea despre ce înseamnă pentru el acel „eu însumi”. „Eu însumi este în primul rând o moștenire în ADN de șapte generații încoace. Relațiile interumane și comunicarea de vreo 28 de ani, dar și ambițiile persoanle în domeniul artistic. Și bineînțeles relația cu Dumnezeu și Biserica Ortodoxă, în general”, a fost argumentul lui Alexandru.
De asemenea, i-a sfătuit să se mulțumească cu ceea ce au , să-și cunoască limitele ogradei și să nu râvnească la mai mult decât le-a dat Dumnezeu
„Este a treia întâlnire din cadru serilor din Postul Mare și am ales să-l invităm pe Preasfințitul Siluan, deoarece este un model de bucurie, de entuziasm, de tinerețe și este foarte implicat în viața tinerilor din Italia, având numeroase întâlniri și conferințe cu aceștia. Episcopul Siluan organizează Festivalul Bucuriei în Italia. Ne-a fost greu să organizăm întâlnirea cu acesta, deoarece este foarte prins în activități, dar a fost deschis la propunere”, a spus Teodora Șpan, membră OTS.
Evenimentul de seara trecută a fost unul dintre principalele activități de o asemenea anvergură, realizat de Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS).
Foto: Laura Denisia Matei