7.4 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Bărbat din Dârlos, condamnat la 6 ani de închisoare

Cele mai citite

Un bărbat din comuna sibiană Dârlos a fost condamnat vineri la 6 ani de închisoare. Dârloșanul în vârstă de 73 de ani a omorât-o în luna februarie a anului trecut pe cea care i-a fost alături ani buni, la bine dar și la greu. Acesta a lovit-o peste mână și picioare cu o bâtă, până ce a căzut și s-a lovit puternic la față. Agresorul fost cercetat până săptămâna trecută în stare de libertate, iar acum va sta după gratii șase ani.

„În data de 21.02.2014, lucrători din cadrul Postului de Poliţie Dârlos au depistat pe G. V., în vârstă de 73 de ani, domiciliat în localitatea Dârlos, pe numele căruia Tribunalul Sibiu a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de omor, fiind condamnat la o pedeapsă de 6 ani de închisoare”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

Publicitate

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Sibiu.

 

 

 

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Controale în forță ale poliției pe DN1. Ce s-a întâmplat de fapt

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat, în cursul zilei de marți, o amplă acțiune...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect