7.4 C
Sibiu
joi, aprilie 23, 2026

Taxa de consultație la cerere de la CPU Mediaș a fost anulată

Cele mai citite

După ce în urmă cu câteva zile a intrat în vigoare taxa de 50 de lei pentru consultațiile la cerere, în cadrul Compartimentului de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Mediaș, marți dimineață respectiva taxă a fost anulată până la definitivarea cazurilor în care se poate percepe această sumă. Aceasta se aplică pentru persoanele care rezultă în urma controlului că reprezintă diverse afecţiuni cronice şi nu o reală urgență.

Reprezentanții unității medicale spun că până astăzi un număr de 9 persoane au fost taxate cu 50 de lei, fiecare pentru diferite consultaţii, iar medicul care a taxat respectivile persoane a făcut un exces de zel. În aceste condiții, cele nouă persoane se pot prezenta la casieria spitalului pentru restituirea sumei care a fost încasată.

Publicitate

“Din păcate au survenit nişte neînţelegeri. Aveastă taxă de consultaţie care era prevăzută pentru consultaţiile la cerere pentru pacienţii cronici care se prezintă în ambulatoriul de specialitate fără a respecta cerinţele legale privitoare la prezentarea la consultaţie, respectiv să prezinte un bilet de trimitere de la medicul de familie. Această taxă fusese stabilită de Comitetul Director. Din păcate, din cauza unor neînţelegeri şi a unui exces de zel din partea unor angajaţi din cadrul Centrului de Primire Urgenţe, această dispoziţie a fost interpretată eronat şi în cursul weekend-ului trecut au fost câteva situaţii, respectiv 9 persoane cărora li s-a perceput taxă la nivelul Centrului de Primire Urgenţe. Repet, a fost o neînţelegere şi niciodată nu s-a pus problema de percepere de taxă pentru consultaţiile de urgenţă şi era vorba doar de acei pacienţi cronici neasiguraţi sau care preferă să se prezinte direct la medicul specialist fără a urma drumul legal de prezentare la medicul de familie. Ca şi manager al Spitalului Municipal Mediaş, eu doresc să îmi cer scuze faţă de pacienţii cărora li s-a perceput această taxă şi îi rog să se prezinte la nivelul casieriei Spitalului Municipal Mediaş pentru restituirea sumei care a fost încasată. În momentul de faţă am decis sistarea acestei taxe până la apariţia luna viitoare a noului contract-cadru şi a prevederilor privind pachetul de bază al asigurărilor de sănătate şi până la stabilirea noilor norme de aplicare”, a explicat medicul primar chirurg Bogdan Burghelea, managerul Spitalului Municipal Mediaş.

 

 

 

spot_img
Ultimele știri

Demisii în Guvernul României: cine sunt cei șase miniștri PSD care părăsesc Executivul și ce impact politic va avea gestul lor

Miniștrii Partidului Social Democrat își depun astăzi, 23 aprilie,  demisiile, înaintea ședinței de Guvern, oficializând decizia luată în unanimitate...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect