7.4 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

GALERIE FOTO – Sute de elevi evacuați din cauza unui „incendiu”

Cele mai citite

Timp de două zile, la toate unităţile de învăţământ cuprinse în structura Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” Copşa Mică, au avut loc ample exerciţii de evacuare în caz de incendiu, conform programului de pregătire a elevilor pentru situaţii de urgenţă din anul şcolar 2016-2017. Exerciţiile s-au desfăşurat sub îndrumarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Copşa Mică şi a reprezentanţilor PSI din unităţile şcolare. Pentru ca exerciţiile să se desfăşoare în condiţii de siguranţă la toate locaţiile, acestea au fost monitorizate de către 8 membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Copşa Mică şi 2 membri ai Poliţiei Locale. După încheierea exerciţiilor în unităţile de învăţământ, preşcolarilor şi elevilor li s-au adus la cunoştinţă de către inspectorul de Protecţie Civilă din Copşa Mică, scopul unor asemenea exerciţii de evacuare, modul de comportare în timpul şi după ce au avut loc astfel de evenimente precum şi unele măsuri referitoare la focurile în spaţiu liber.

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Controale în forță ale poliției pe DN1. Ce s-a întâmplat de fapt

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat, în cursul zilei de marți, o amplă acțiune...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect