2.9 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

„Înflorim Europa!” prin desen la Biblioteca ASTRA

Cele mai citite

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu s-a înscris în proiectul „Înflorim Europa!” o inițiativă a Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română, promovată de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – ANBPR. Iar, pe 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor, va fi organizată, la Bruxelles, o mare expoziție, în care se vor regăsi desenele realizate în cadrul proiectului. La eveniment va fi prezent artistul belgian, precum și alți reprezentanți ai mai multor instituții din Bruxelles
În cadrul proiectului pot fi înscrise 28 de desene cu flori din întreaga lume, care vor fi colorate de copii și tineri din diferite școli, biblioteci, asociații și ONG-uri din toate țările europene. Creativitatea și imaginația tinerilor va juca un rol important în realizarea desenelor, fiind astfel un mod de a  încuraja exprimarea artistică cu ajutorul imaginilor.
Proiectul s-a născut la inițiativa artistului belgian Frank Liefooghe, iar Asociația Arthis (La Maison Culturelle Belgo-Roumaine A.S.B.L.) va coordona acest proiect la nivel european.
„Așadar, îi ivităm pe cei mai talentați sibieni, copii, adolescenți și adulți să participe activ la acest proiect artistic, care permite realizarea de desene cu motive florale folosind orice tehnică (culori, hârtie, lipici, acuarele, graffiti, materiale reciclate, din plastic sau orice alt material, fără a respecta modelul) și orice tip de material.”, spun organizatorii.
Desenele/ lucrările sunt așteptate până la data de 1 mai 2017 în Compartimentul pentru Copii și Tineret al Bibliotecii ASTRA Sibiu la adresa: Str. George Barițiu, nr. 7, etaj 1, corp B.
Modelele propuse de Frank Liefooghe pot fi descărcate de pe site-ul www.bjastrasibiu.ro  secțiunea Evenimente.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Blackout în Republica Moldova. România a sărit în ajutorul Chișinăului

A fost blackout astăzi în Republica Moldova și Ucraina, iar România a sărit în sprijinul moldovenilor de peste Prut.Republica...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect