CSU Sibiu şi BC Târgu Mureş încep „bătălia” pentru calificarea în semifinalele play-off-ului Ligii Naţionale, în această seară. Începând cu ora 18,00, se anunţă o partidă interesantă în Sala Transilvania, vicecampioana României neputând fi luată uşor de nici o adversară. „Băieții sunt nerăbdători să înceapă meciurile. Eram obișnuți să jucăm din trei în trei zile iar acum, o săptămână de pauză, e prea mult. Vom avea niște meciuri foarte grele, împotriva unei echipe care, deși a terminat campionatul pe locul al 7-lea, cu siguranță este mai valoroasă de atât. Știm cu toții ce ne așteaptă, care sunt atu-urile echipei din Mureș și sperăm să le putem anula, pe cât posibil, astfel încât să obținem victorii. Avem doi-trei jucători bolnavi, așa cum erau și înaintea meciului cu Oradea, dar se vor reface până la ora meciului și, cu siguranță, toată lumea va da absolut totul pe teren astfel încât să facem, în primul rând, un meci bun, și apoi și o victorie. Sper ca suporterii noștri să ne împingă de la spate, să ne susțină pe toată durata partidei, indiferent de scorul de pe tabelă, pentru că doar datorită lor pornim în PlayOff de pe locul al doilea și, probabil, tot datorită lor putem pune atâta presiune pe adversari. Cu ajutorul lor, putem câștiga!”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu.




