4.1 C
Sibiu
joi, decembrie 4, 2025

Luptătorii de la Kudokai au fost victorioşi în Super Gala de la Braşov

Cele mai citite

Kudokai RXFSportivii pregătiţi de către Adrian Mihai s-au prezentat cum se cuvine la Super Gala RXF de la Braşov. Aseară, în Sala Sporturilor „Dumitru Colibaşi”, Ioan Vrânceanu şi Nicolae Negumereanu au făcut spectacol şi au fost victorioşi în meciurile lor. „Gerula” l-a învins pe bulgarul Simeon Atanasov (66 de kilograme), iar Negumereanu, pe Contantin Pădure din Republica Moldova (+100 de kilograme).
 
 
Kudokai5Vrânceanu a avut nevoie de numai un minut pentru a-şi trimite oponentul la podea, cu un croşeu de dreapta nimicitor şi care a încheiat duelul. Negumereanu şi Pădure au oferit cel mai spectaculos meci al serii. Luptătorul de la Kudokai şi-a dominat adversarul de la startul gongului până în repriza a doua, unde după o serie de lovituri ground and pound a reuşit să termine meciul prin fixare.


Evenimentul a adus la start unii din cei mai cunoscuţi luptători de MMA din ţară, printre care Sergiu Breb, Adrian Grec şi Tolea Ciumac. „Gala a avut succes pe plan local şi naţional, per ansamblu având meciuri de calitate. A fost un spectacol din toate punctele de vedere. Sala a fost plină. Nicu Negumereanu este cea mai tânără speranţă a MMA-ului din România de la categoria grea. La numai 22 ani, după un palmares de invidiat în luptele libere, el are deja 3 meciuri câştigate în MMA. Toate înainte de limită, iar primele două meciuri au fost câştigate în primele 30 de secunde. Ioan Vrânceanu este unul din cei mai renumiţi şi mai spectaculoşi luptători de MMA din România. Meciul de la Braşov a fost o revenire pentru el, după 2 meciuri grele pe care le-a pierdut. Kudokai a demonstrat prin participarea la această competiţie că este un club de valoare care are potenţial şi experienţă de a antrena la nivel înalt sportivi care participă în gale importante de nivel naţional şi internaţional în kickboxing şi arte marţiale mixte”, a declarat Adrian Mihai.
Kudokai4

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

George Simion îndeamnă românii la violențe: „Am îndemnat oamenii să iasă în stradă în liniște. Vedem că nu a mers cu liniștea”

Președintele AUR, George Simion, a trecut de o "linie roșie" în privința declarațiilor politice și trece la îndemnuri explicite...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect