2.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

Un avion care zbura de la Munchen la Sibiu a fost interceptat de un avioan militar ungar

Cele mai citite

Un avion al companiei Tarom, care zbura de la Munchen la Sibiu, a fost interceptat de un avion militar în Ungaria şi escortat până la părăsirea spaţiului aerian al ţării. Autorităţile din ţara vecină au decis ridicarea unui avion militar pentru că pilotul aeronavei Tarom nu a putut realiza comunicarea cu staţiile de la sol, iar procedurile internaţionale prevăd o procedură de contact vizual în astfel de cazuri.
„Din cauza nerealizării comunicării între sol, în spaţiul aerian al Ungariei, şi aeronava Tarom, care efectua zborul Munchen Sibiu Bucureşti (ROT 316), autorităţile  din acest stat au decis ridicarea unui avion militar pentru escortă. Comandantul aeronavei TAROM a fost receptionat  atât de alte staţii de la sol (din alte state), cât şi de către pilotul militar”, a menţionat compania aeriană, potrivit news.ro
Aeronava care zbura spre Sibiu a fost escortată până în momentul în care pilotul militar ungar a realizat contact vizual cu piloţii Tarom, ulterior avionul militar  s-a întors la bază.
Avionul a ajuns la Sibiu fără întârziere iar pasagerii nu au fost în pericol.
 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Premiu important pentru un tânăr din Șeica Mare la un festival național

Un tânăr sibian, Ovidiu Alexandru Stan a câștigat premiul III la Festivalul Național „VOICES” desfășurat la Alba Iulia.Ovidiu Alexandru...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect