Note mai mari la Definitivat după contestații

Cele mai citite

Contestațiile depuse la definitivat au crescut procentajul de promovabilitate de la 67.83% la 71,33%. Astfel, rezultatele finale arată că 102 candidați au obținut medii mai mari de 8 și 41 de candidați medii mai mici de 8, din totalul de 143 de candidați care au susținut acest examen. Cu toate acestea, nici contestațiile nu au adus o notă de 10 pentru examenul scris, însă au scăzut nota cea mai mică la 4, față de 5.3 cât era înainte de contestații.

27 de candidați au obținut medii între 9 și 9.95, în timp ce 4 au avut cele mai mici medii, abia reușind să treacă de media 5.

Procentul de promovabilitate este mai care decât cel de anul trecut, care a fost de 66.46% după contestații.

Examenul de definitivat este singurul care asigură statutul de cadru didactic definitiv în învăţământ, fără de care niciun profesor nu poate avansa în cariera didactică.


Lista cu rezultatele o găsiți pe situl Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

SCAF 2026 și-a deschis, oficial, „Grădina Entropiei”

Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Festivalul de Artă Contemporană de la Sibiu (SCAF) a avut deschiderea oficială astăzi,...

Știri pe același subiect