12.4 C
Sibiu
marți, aprilie 22, 2025

Iohannis spune că Astra Film Fest ar fi bine să fie finanțat de Consiliul Județean

Cele mai citite

Primarul Klaus Iohannis nu a dorit să comenteze în cadrul conferinței de presă de astăzi motivele pentru care Astra Film Fest nu a fost inclus pe lista proiectelor culturale finanțate de municipalitate în anul 2014. Răspunsul a fost scurt „nu știu”, ulterior completând că responsabilă pentru selectarea proiectelor este o comisie.  

 

„Există o comisie, care analizează proiectele, le punctează și aceasta este lista. Nu mă ocup eu de acest domeniu. Eu citesc lista nu chiar din ziar, dar nu sunt implicat în această selecție. Și ar fi neprofesionist să vă răspund cu o opinie personală, câtă vreme există o comisie care analizează proiectele. (…) Rezultatul poate fi contestat, este o altă comisie care analizează contestațiile, deci lucrurile sunt destul de simple. După care, lista intră în Consiliul local, care și acesta are – cel puțin teoretic -opțiunea de a-și exprima punctul de vedere. Consiliul local aprobă sau dezaprobă lista. Toate acestea se fac fără mine”, a spus Iohannis. 

Întrebat dacă prin excluderea de la finanțare de la bugetul municipiului s-a urmărit o pasare a finanțării către Consiliul Județean, Iohannis s-a rezumat la a spune că „ar fi o idee bună”.

„Eu cred că ar fi o idee bună dacă ar finanţa acest Festival. În definitiv este a Consiliului Judeţean instituţia care organizează acest eveniment, cum și noi finanţăm bine Festivalul de Teatru şi alte lucruri. Dacă nu a fost inclus pe listă, poate CJ alocă în mod excepţional mai mult decât mărunţiş pentru acțiuni culturale”, a declarat Iohannis. 

După ce a fost exclus de la finanțare din bugetul municipiului Sibiu, Astra Film Festival a contestat decizia de a nu fi inclus pe Agenda Culturală din acest an.

 Organizatorii Astra Film au anunțat că au contestat evaluarea la Primăria Sibiu, considerând că proiectul depus excelează la toate criteriile de evaluare. În lipsa sprijinului financiar din partea municipalității, aceștia spun că ediția din 2014 este pusă sub semnul întrebării. 

„ Astra Film a depus o contestație la sediul Primăriei Municipiului Sibiu, cu referire la desfășurarea procesului de selecție a ofertelor culturale, Sesiunea de selecţie nr. 1/ 2014, în urma ne-selectării proiectului Astra Film Festival 2014 din care face parte si Astra Film Junior 2014, proiect înregistrat cu nr.  8257/10.02.2014. (…) În contestația depusă la Primăria Municipiului Sibiu, Astra Film atrage atenția asupra nerespectării unor proceduri în desfășurarea procesului de selecție și contestă rezultatul evaluării, considerând că excelează la toate criteriile de evaluare: originalitate, relevanță în contextul cultural local, experiență și capacitate de implementare, audiență, capacitate de a fi continuat etc., în conformitate cu  Ghidul de finanțare.Decizia de a exclude de la finanțarea dinfonduri publice locale a proiectului pune sub semnul întrebării soarta ediției 2014, programată pentru 6-12 octombrie și afectează direct și Astra Film Junior, parte componentă a Astra Film Festival, dedicată copiilor”, a transmis într-un comunicat Biroul de Presă Astra Film.

Reprezentanții Primăriei au declarat că proiectul nu a fost selectat, deoarece nu a întrunit punctajul necesar, conform grilei prevăzute în Ghidul de Finanțare.

„Proiectul nu a întrunit punctajul necesar. Fiecare proiect a fost punctat în funcție de criteriile stabilite prin Ghidul de Finanțare.”, a declarat Mirela Gligore, purtător de cuvânt Primăria Sibiu.

În prezent, contestația nu a fost încă soluționată. 

 

 

 

Publicitate
Ultimele știri

Ziua Forțelor Terestre Române va fi marcată la Sibiu

Sibienii sunt așteptați, miercuri dimineața, la manifestările prilejuite de Ziua Forțelor Terestre, la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”.Cu prilejul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect