7.9 C
Sibiu
joi, octombrie 2, 2025

Băut, fără permis şi cu mopedul neînmatriculat, s-a izbit de un scuar pe DN 14

Cele mai citite

Inconştient. Doar aşa poate fi numit un tânăr de 21 de ani care duminică dimineaţă, în jurul orei 3, aflat în stare de ebrietate şi fără a poseda permis de conducere, s-a urcat pe un moped neînmatriculat şi a plecat la plimbare, din Laslea spre Dumbrăveni. Plimbarea nu a durat foarte mult, căci la intarea în localitatea Dumbrăveni a pierdut controlul mopedului şi s-a izbit puternic de un scuar care separă sensurile de mers de pe Drumul Naţional 14.

Mai mult, în momentul producerii evenimentului tânărul amator de distracţie nu era singur pe ciclomotor, ci însoţit de încă un pasager. Ambii au ajuns la spital, poliţiştii constatând după testarea cu aparatul etilotest că cel care a condus mopedul avea 0,50 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

„În data de 23 martie 2014, în jurul orei 2.45, un bărbat în vârstă de 21 de ani domiciliat în localitatea Biertan, fără a poseda permis de conducere şi aflat sub influenţa alcoolului, a condus un moped neînmatriculat pe Drumul Naţional 14 din direcţia localităţii Laslea spre oraşul Dumbrăveni, iar la kilometrul 73+423 de metri în afara oraşului Dumbrăveni a intrat cu mopedul în scuarul de separare a sensurilor de mers, dezechilibrându-se şi căzând pe carosabil. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului de moped, cât şi a unui pasager de pe moped, ambii fiind transportaţi la Spitalul Municipal Mediaş. Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat”, a explicat subcomisarul Ion Mogoşan, şeful Poliţiei Rutiere Mediaş.

 

 

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Cu mâncarea ce a avut? O sibiancă și-a amenințat mama și a aruncat cu alimente în fereastra locuinței

O sibiancă în vârstă de 22 de ani și-a amenințat mama pe internet și a aruncat cu alimente în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect