1.3 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

Medicină în pași de dans. 12 premii pentru studenții sibieni

Cele mai citite

Centrul universitar Sibiu a fost reprezentat de șase studenți la medicină, la Concursul Național „Sănătate ȋn pași de dans” o competiție de dans, care a avut loc la Craiova. Aflați sub îndrumarea coregrafului Miky Stoica, de la Casa de Cultură a Studenților Sibiu, ș-au întor în Sibiu cu nu mai puțin de 12 premii la toate cele patru secțiuni (Salsa, Dans Popular, Rock & Roll și Dans Surpriză). „Studenții mediciniști au impresionat prin ritm, muzică și coregrafie deopotrivă publicul și juriul, care a acordat note maxime la dansul popular săsesc (coregrafia asigurată de Sebastian Arion de la Forumul German din Sibiu), la salsa și la dansul surpriză pus ȋn scenă de Miky Stoica (cu care au cȃștigat trofeul)”, se arată într-un comunicat de presă.

Competiția este organizată de Societatea Studenților Mediciniști din Craiova ȋn parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților Craiova și este un proiect care promovează starea de bine fizică şi mentală în rândul populaţiei prin susținerea unui stil de viaţă sănătos.

Ne bucurăm nu doar pentru premiile obținute de tinerii sibieni, ci și de inițiativa acestora de a promova mișcarea, devenind un exemplu activ pentru un stil de viață sănătos,” a declarat Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților Sibiu.

Publicitate

Sanatateinpasidedans2

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Ai auzit de boala Ménière? Iată ce simptome are și cum îți poate răvăși viața

Daniela ArnăutuBoala Ménière este o afecțiune cronică a urechii interne care poate influența profund calitatea vieții. De multe ori,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect