44 de proiecte de hotărâre pe ordinea de zi a Consiliului Local Mediaș

Cele mai citite

Consilierii locali medieşeni au pregătite în mapele de lucru un număr de 32 proiecte de hotărâre, care vor fi supuse spre aprobare la sedinţa de consiliu de la sfârşitul acestei luni. Printre cele mai importante proiecte se numără proiectul de hotărâre privind ocuparea temporară a domeniului public al municipiului Mediaş în scopul amenajării unor terase de alimentaţie publică pe perioada estivală. Patru dintre proiecte se referă la atribuirea denumirii a unor străzi din municipiul Mediaş, care vor primi nume de personalităţi ale oraşului.

De asemenea, pe ordinea de zi a Consiliului Local din această lună se află şi două proiecte de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru societatea S.C. Meditur S.A. şi Spitalului Municipal Mediaş pe anul 2014.

Locuri de muncă

În final, pe ordinea de zi a Consiliului Local din această lună se află proiectul de hotărâre privind completarea şi modificarea Inventarului domeniului public al municipiului Mediaş ca urmare a finalizării unor lucrări de investiţii, proiect de hotărâre privind stabilirea unor măsuri pentru gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări pe raza municipiului Mediaş şi proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului de transport în regim de taxi şi de transport în regim de închiriere pe raza municipiului Mediaş.

 

 

 

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Vacanță transformată în coșmar pe Transfăgărășan! O femeie a fost transportată la spital după un accident cu motocicleta

Accident pe Transfăgărășan! O motocicletă s-a prăbușit pe șosea, duminică seara, iar pasagera a ajuns de urgență la spital.Un...

Știri pe același subiect