17.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Zilele Colegiului Tehnic „Independenţa”

Cele mai citite

În această lună, Colegiul Tehnic „Independenţa” din Sibiu ajunge la cea de-a XXV-a ediție a Zilelor Colegiului. Cu această ocazie, pe parcursul mai multor zile, au loc activități care implică elevii și cadrele didactice din școală, dar și mulți invitați din afara ei. Joi, 11 mai, ediția a debutat prin lansarea numărului dublu 54-55 al revistei „Salve”, un veritabil brand al colegiului, fiind apreciată şi premiată la competiţii de profil. De asemenea, s-a desfășurat și Gala „Viața la Pozitiv”, al proiectului cu același nume coordonat de Cosmin Ghelcea. Activitățile au continuat cu diverse workshop-uri cu teme și scopuri educaționale, competiții sportive, concursuri, proiecte și organizarea Zilei Porților deschise. Toți cei interesați au putut afla oferta educațională, au putut vizita laboratoarele specializate pe învățământ dual și au putut obține informații despre partenerii economici.

În același context, a avut loc și cea de-a IV-a ediție a proiectului educațional Independența la feminin – Artele în dialog. La ediția din acest an, numită „În oglinda timpului”, au participat 19 instituții școlare, 4 dintre ele fiind din alte județe. Activitatea promovează frumosul artistic prin concepte ca: literatură școală, poezie, călătorie, fotografie, muzică.

Sâmbătă, 13 mai, are loc a treia zi a Porților deschise și concursul „Independența”, adresat elevilor din cls a VII-a și a VIII-a, cu intrebări de tip grilă din română, matematică, istorie, geografie.

spot_img
Ultimele știri

Facturi mai mari la curent? Ministrul Energiei explică legătura directă cu criza gazelor

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, avertizează că evoluțiile din Orientul Mijlociu încep să se resimtă tot mai clar în piața...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect