10.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

O femeie din Slimnic a murit sub roțile unui camion

Cele mai citite

O femeie de 76 de ani din localitatea Slimnic și-a găsit sfârșitul sub roțile unui camion. Femeia mergea la dispensarul din comună pentru o consultație însă nu a mai ajuns la medic.  Bătrâna nu a fost atentă când a traversat  strada și a fost lovită de un camion care încerca să iasă de pe drumul dinspre Mândra în drumul județean. 

Am stat și am dat prioritate la intersecție, cel puțin patru minute, trecând mașini și de sus și de jos , mi-au trecut prin față doi băieți, le-am dat prioritate, am avansat până la marginea drumului să mă asigur, iar a venit o tură de mașini iar după ce au trecut am pornit și am văzut-o între roți în oglindă. Cum a ajuns acolo numai Dumnezeu știe.” a declarat Gheorghe Stroia, șoferul camionului

Publicitate

Ori de câte ori mergea la dispensar sau la primărie, femeia era nevoită să treacă strada prin același loc, pentru că în zonă nu există o trecere de pietoni. De această data nu fost atentă și a fost lovită de camionul care pleca din intersecție.  “Accidentul rutier s-a produs pe strada Mândrei din localitatea Slimnic, la intersecția cu Drumul Național 14, pe fondul unei traversări neregulamentare, astfel un pieton s-a angajat în traversare neregulamentară și a fost surprins și accidentat mortal din nefericire de către un autovehicul de transport material lemnos.” a declarat Bogdan Maxim, șef Biroul Drumuri Naționale al IPJ Sibiu

Șoferul camionului de lemne, un bărbat de 47 de ani din Săliște, este acum cercetat penal pentru ucidere din culpă.

spot_img
Ultimele știri

Traversare periculoasă, final dureros: o sibiancă a ajuns la spital după impactul cu o mașină

Un accident rutier s-a produs marți în Sibiu, pe strada Rahovei, în zona pieței agroalimentare, unde o tânără de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect