15.2 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Joi va fi inaugurat Centrul pentru îngrijirea persoanelor vârstnice din Mediaș

Cele mai citite

Centrul de îngrijire a persoanelor vârstnice din Mediaș va fi inaugurat oficial joi după amiaza la ora 16. Tot atunci, Mitropolitul Ardealului, IPS Dr. Laurențiu Streza va sfinți centrul situat pe strada Academician Ioan Moraru din municipiul Mediaș.
Municipalitatea medieșeană a realizat un parteneriat public-privat pentru administrarea Centrului de îngrijire pentru persoane vârstnice de pe strada Academician Ioan Moraru din oraș. Acesta a fost încheiat între Direcția de Asistență Socială Mediaș și Asociația Sfântul Mihail Mărturisitorul. Scopul este acela de a acorda servicii persoanelor din Mediaș și Ighișu Nou în cadrul Centrului de îngrijire pentru persoane vârstnice. Durata convenției este de cinci ani, existând posibilitatea de prelungire a acesteia.
Centrul pentru Persoane Vârstnice din Mediaș are o capacitate de cazare totală de 34 de paturi, fiecare cameră fiind dotată cu propriul grup sanitar. În contractul de execuție a investiției au fost cuprinse lucrările pentru amenajarea integrală a terenului din această incintă, respectiv alei carosabile, locuri de parcare, alei pietonale, spații verzi, iluminat exterior și amenajarea unui spațiu de recreere dotat cu bănci, mobilier de grădină și aparate de fitness. Valoarea totală a investiției a fost de peste 8 milioane de lei.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Retrospectivă. Primarii Sibiului 1990 – 2024

Activitatea Primăriei Sibiu, după Revoluția din 1989, se împarte în două perioade distincte: înainte și după Klaus Iohannis, în...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect