fbpx
Acum citesti:
Peste 7.000 de sibieni au votat până acum cele 10 proiecte ale orașului. Care sunt primele 3 preferințe
Intreg articolul 1 minute de lectura

Peste 7.000 de sibieni au votat până acum cele 10 proiecte ale orașului. Care sunt primele 3 preferințe

Numărul de voturi ale sibienilor în campania „Proiectele Orașului Tău” a ajuns la 7.104, potrivit informațiilor transmise de organizatori. Campania “Alege Prioritățile Orașului Tău”, cea mai mare campanie de consultare publică din țară pe tema dezvoltării urbane, respectiv metropolitane, a ajuns la peste 80.000 de răspunsuri primite de la cetățenii din toată țara.

Sibienii au reacționat la propunerea inițiată de Banca Mondială, cu ajutorul autorităților locale, și au votat în număr mare proiectele preferate, astfel că orașul nostru s-a situat pe locul 3 pe țară, după numărul de voturi.

Primele 3 proiecte votate de cetățenii din Sibiu până în acest moment sunt:

  1. Construcția unui Spital Județean nou, cu secții pentru copii și adulți
  2. Construcția Variantei de Ocolire Sud – Sibiu
  3. Parcările subterane în proximitatea zonei istorice.

Sibienii mai pot alege prioritățile orașului până pe 22 martie 2019, acordând voturi cât mai multe proiectului preferat, astfel încât el să primească atenția cuvenită din partea autorităților. La această adresă se poate vota și poate fi consultată lista completă a proiectelor propuse:

https://kwiksurveys.com/s/E7k9AFsk

Detalii găsiți pe www.facebook.com/Prioritățile.Orașului.Tău și pe site-ul web al inițiativei: www.prioritatileorasuluitau.ro.”

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.