5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

FOTO – Medieșenii au petrecut sâmbătă și duminică la Zilele Orașului

Cele mai citite

Au fost două zile de sărbătoare, 1 și 2 iunie, în municipul Mediaș. Mii de locuitori ai orașului au participat în Piața Corneliu Coposu la evenimentele și concertele pregătite de municipalitate.
 
Atât sâmbătă, cât și duminică, în Piața Corneliu Coposu a fost amenajată o zonă dedicată Regiunii Gastronomice Europene Sibiu 2019, iar bucătari din întregul județ au gătii pentru toți cei prezenți. Programul artistic de sâmbătă a cuprins recitaluri susținute de artiștii locali Costel Popa, Dan Filuț Tabără, Emilia Muntean, Ansamblul Purtata, dar și formațiile Moto și Dinamic.
Duminică, programul artistic din Piața Corneliu Coposu a început la ora 16, avându-i ca protagoniști pe Ciprian Istrate, Simi Deac și Geanina Buzan, Dinu Iancu Sălăjanu și Laura Lavric. De asemenea, o surpriză extrem de plăcută a fost prezența pe scena din fața Primăriei a Ansamblului „Cindrelul – Junii Sibiului“, cu soliștii Robert Târnăveanu, Alina Bica, Nelu Albu și Adrian Neamțu. Medieșenii prezenți în Piața Corneliu Coposu au avut parte de o încheiere a Zilelor Orașului cu două super concerte susținute de Ioana Ignat și trupe Holograf.
O componentă importantă a Sărbătorii Mediașului au avut-o și comunicările științifice, lansările de carte, evenimentele dedicate savantului Hermann Oberth și lansarea Sibcoin Mediaș, toate acestea desfășurându-se în Sala de Ședințe „Daniel Thellmann“ a Primăriei Mediaș, duminică după amiaza de la ora 16.
Medieșenii au avut parte, duminică, la ora 12, timp de 10 minute, de un spectacol aerian. Cerul a fost brăzdat de avioane MIG de la Baza 71 Aeriană ‚”General Emanoil Ionescu”, Câmpia Turzii. Prin intermediul acestui eveniment s-a omagiat  împlinirea a 125 ani de la nașterea marelui savant român Hermann Oberth, unul dintre părinții fondatori ai rachetei și a astronauticii.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect