24.1 C
Sibiu
marți, iulie 15, 2025

FOTO – S-a intrat în ultima etapă a proiectului de 5 milioane de euro din Axente Sever

Cele mai citite

Cel mai important proiect derulat în comuna Axente Sever cu fonduri europene a intrat în ultima etapă.
 
Săptămâna viitoare va fi finalizat ultimul zid de sprijin de pe Drumul Comunal 6 Agârbiciu-Șoala, urmând ca apoi să fie turnat asfalt și pe ultimele porțiuni de drum rămase neasfaltate. De asemenea, se finalizează rigolele și podețele în localitatea Șoala.
Nu în ultimul rând, pe strada Între Sași din Agârbiciu, se lucrează la rigole și la șanțuri, astfel încât drumul să fie pregătit pentru asfaltare. Edilul comunei, Marius Grecu, s-a aflat frecvent în teren, pentru a superviza mersul lucrărilor și pentru a se asigura că termenele de finalizare vor fi respectate.
Proiectul de reabilitare a Drumului Comunal 6 Agârbiciu-Șoala este cel mai important proiect din ultimii 30 de ani derulat la nivelul comunei Axente Sever. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 5 milioane de euro, iar lucrările au demarat în luna octombrie a anului trecut.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Petre Nicolae a plecat în Germania și e de negăsit. Familia a alertat poliția

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 52 de ani, care a plecat de acasă, din Biertan, fără...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect